Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Ministerul Sănătăţii a aruncat 1.200.000 de euro pe doze de vaccin care au expirat în depozite


Ministerul Sănătății a reușit să arunce pe fereastră din banii noștri, ai tuturor, 1.200.000 de euro. Åži n-a fost greu deloc. A pus Institutul Cantacuzino să producă un vaccin împotriva gripei porcine și apoi nu l-a folosit. Acum, dozele zac în depozite și trebuie distruse pentru că au expirat. Practic, vaccinul nefolosit a adus Institutul Cantacuzino în pragul falimentului. Plini de optimism. Așa erau oficialii Ministerului Sănătății când au prezentat primele fiole din vaccinul împotriva gripei porcine. La diferență de un an, așezate în aceste cutii sunt aproape 20.000 de doze de vaccin împotriva gripei porcine. Ocupă degeaba spațiul din frigiderul Direcției de Sănătate Publică din Arad. Åži așa se întâmplă în toată țara. La București, la o primă numărătoare, sunt alte 21.000 de fiole. În total, 1.300.000 de doze de vaccin expirat. Adică 1.200.000 de euro aruncați pe fereastră. Campania de vaccinare din iarna trecută a fost un eșec. Nimeni nu voia injecția. Abia după moartea actorului Toni Tecuceanu, românii au dorit să se imunizeze. Dar efectul Tecuceanu, așa cum a fost el numit, nu a durat mult. Åži vaccinul nu a mai fost folosit aproape deloc. Va fi distrus, așa cum e acum Institutul Cantacuzino.
Instituția e acum în pragul fa-limentului din cauză că a cumpărat materia primă pentru fabricarea vaccinului care n-a mai fost folosit anul trecut. Anul acesta, Institutul joacă pe aceeași carte.
În locul vaccinului pandemic, va apărea un singur vaccin împotriva gripei normale. Numai că el va conține și tulpina de gripă porcină. Adică, acum Ministerul Sănătății suflă și-n iaurt. Dar, asta după ce a cheltuit prost banii noștri și a îngropat Institutul Cantacuzino.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?