Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Dragoş Bîrlădeanu, preşedintele Ligii Tinerilor Aleşi Locali


Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu a fost ales președintele Ligii Tinerilor Aleși Locali din TSD. Organizația de Tineret a PSD și-a desemnat, sâmbătă, conducerea centrală. Tineretul social democrat va fi condus în următorii doi ani de deputatul Nicolae Bănicioiu, ajutat de 15 vicepreședinți și președinții celor trei ligi. Congresul TSD a aprobat mai multe modificări la statut printre care și reducerea mandatului președintelui și vicepreședinților de la patru la doi ani. Congresul s-a desfășurat sub sloganul „TSDuce lupta”, pe parcursul acestuia fiind lansată campania „Cumpărați produse românești. Salvăm România”.

Alegerile pentru structura de conducere centrală a TSD s-au desfășurat prin vot deschis, deoarece Nicolae Bănicioiu și Ioana Pop, au fost singurii candidați pentru funcția de președinte, respectiv funcția de secretar ge-neral al TSD. De asemenea, cei 15 vicepreședinți erau deja propuși după mai multe întâlniri regionale ale filialelor de tineret, iar votul plenului congresului a fost doar o formalitate. În cadrul Congresului TSD au fost aleși și președinții pentru Liga Tinerilor Aleși Locali, Liga Tinerilor Întreprinzători și Liga Studenților, funcții echivalente cu cea de vicepreședinte. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu, a fost ales președintele Ligii Tinerilor Aleși Locali din TSD. Acesta a declarat că în TSD sunt aproximativ 1.200 de aleși locali, respectiv consilieri locali, consilieri județeni, viceprimari, primari, vicepreședinți și președinți de Consilii Județene, ceea ce face ca această funcție să fie una extrem de importantă.
Dragoș Bîrlădeanu i-a mulțumit liderului PSD, Marian Oprișan, cel care l-a susținut în demersurile pentru această funcție. „În primul rând îi mulțumesc președintelui PSD Vrancea Marian Oprișan pentru încrederea acordată și pentru că m-a susținut să fiu ales în această funcție. Funcția de președinte al Ligii Tinerilor Aleși Locali este extrem de importantă deoarece în TSD sunt aproximativ 1.200 de aleși locali. În perioada ime-diat următoare voi organiza o întâlnire cu toți primarii social democrați din țară cu vârsta sub 35 de ani, pentru a discuta pro-blemele cu care se confruntă și strategiile de viitor. Vreau ca împreună cu colegii mei aleși locali să terminăm cu guvernarea PDL care i-a adus pe cetățenii României la sapă de lemn. Trebuie să scăpăm de acest guvern de lăutari”, a precizat Dragoș Bîrlădeanu.
„Fiecare generație
are obligația de a-și face propria revoluție”

De la Congresul TSD nu au lipsit nici seniorii din condu-cerea partidului în frunte cu președintele Victor Ponta. Toți au lansat critici la adresa actualului guvern. Președintele PSD, Victor Ponta, le-a spus tinerilor social-democrați că „fiecare generație are obligația de a-și face propria revoluție”. El i-a avertizat pe tinerii social-democrați că pedeliștii, „cei cu care se bat”, au schimbat tactica. „M-a scutit domnul Adrian Năstase să mai vorbesc de Băsescu, de Boc, de moguli. Recunosc că m-am săturat de ei toți și am înțeles că la toți le filează o lampă. Cred că ați remarcat noul discurs al deontologilor – sunt și ei răi, corupți, recunosc că Roberta Anastase a furat, dar nici cei de la PSD nu sunt mai buni”, a spus Ponta, în cadrul Congresului Tineretului Social Democrat.
Ponta a adăugat că „Băsescu și cu ai lui” au distrus speranța în viitor. „Dacă au făcut ceva rău Băsescu și cu ai lui, nu a fost că ne-au mințit, nu că au furat, ci pentru că au distrus în această țară speranța în viitor – tinerii din politică o să creadă că modelul de viitori politicieni sunt Roberta Anastase și Monica Iacob Ridzi”, a afirmat președintele PSD.

Un Guvern de cascadorii plânsului

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că tinerii social democrați sunt cei care vor construi România de mâine, atrăgându-le atenția să nu formeze însă „un Guvern de lăutari, așa cum este cel actual”.
„Mai devreme sau mai târ-ziu, voi veți conduce partidul, voi veți conduce țara. Voi veți construi România de mâine, dar niciodată nu trebuie să formați un Guvern de lăutari, cum este Guvernul actual. Ați văzut pe Stan și Bran, ministrul Finanțelor și ministrul Muncii. Nici nu mai sunt cascadorii râsului, sunt cascadorii plânsului”, a declarat Dragnea, în discursul ținut la Congresul TSD.
El a lansat numeroase atacuri la adresa PDL, a Guvernului Boc. „În sală, sunteți cam 1.100 și ceva de oameni și mă gândeam că, dacă vă număra Roberta Anastase, nu mai încăpeați în sală. În zilele de după alegeri, alergam cu dosare și arătam populației cum s-au furat voturile. Acum am înțeles cum se poate vota în cinci secunde, când am văzut cât de repede poate să numere Roberta Anastase. Oamenii aceștia au învățat să numere foarte bine și foarte repede. Au înțeles și cum să împartă, cam 80% iau ei și 20% mai lasă pentru țară și pentru popor. Dacă țara și poporul nu sunt mulțumiți, le mai taie 25% și dacă nici atunci nu sunt mulțumiți, o să-i scoată afară din țară”, a declarat Liviu Dragnea.
Nu au lipsit atacurile la adresa președintelui Traian Băsescu. „Ați văzut clipul acela: ia de la mama, ia de la tata, de ce nu … ia de la Băsescu. Nimeni nu mai are curaj să mai ia de la Băsescu, că ați văzut ce pățește. Ați văzut ce a pățit Vasile Blaga, care și-a luat-o, deși nu avea nicio legătură cu protestul polițiștilor”, a susținut Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?