Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Ziua Legumicultorului, sărbătorită la Bilieşti


Primăria Biliești organizează, duminică, două sărbători importante pentru comunitatea locală. Este vorba de Ziua comunei Biliești, aflată la a doua ediție și Ziua Legumicultorilor, manifestare aflată la cea de-a cincea ediție. Manifestările vor avea loc simultan în centrul comunei iar organizatorii îi așteaptă pe toți legumicultorii din localitate.
Primarul din Biliești, Ovidiu Butuc, a declarat că Ziua legumicultorului este o mare bucurie pentru locuitorii comunei. Edilul a precizat că a hotărît să organizeze ambele manifestări în aceeași zi din cauza crizei financiare. „Ambele sărbători vor fi organizate în aceeași zi atât din motive financiare dar și pentru că am dorit ca la această manifestare să participe cât mai multă lume. În cadrul evenimentului va avea loc o mare expoziție cu legume deoarece Bilieștiul este cel mai mare bazin legumicol din Vrancea și tot aici se găsesc cele mai frumoase legume”, a afirmat primarul Ovidiu Butuc. Cu această ocazie s-a pregătit un spectacol folcloric susținut de Ansamblul folcloric „Å¢ara Vrancei” și Maria Murgoci.
Organizarea celor două evenimente a fost posibilă cu ajutorul unor sponsorizări, cele mai mari sume fiind alocate de societățile Vega 93 Galați, Paltrans Suraia și Arcuri Biliești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?