Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Rezerviştii din armată se pregătesc de proteste


Rezerviștii din Vrancea nu s-au hotărât deocamdată ce vor face pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, când la nivel central rezerviștii vor depune coroane mortuare. Rezerviștii protestează față de scăderea pensiilor, cei din Vrancea nu știu deocamdată ce formă de protest vor alege, dar au precizat că așteaptă ședința Comitetului Director de la nivel central și apoi vor lua o decizie. De asemenea, cei care vor, pot participa la protestele de la București. „Așteptăm să vedem ce se discută în ședința Comitetului Director de la nivel central și apoi vom lua o decizie. Cu siguranță vom organiza și noi o manifestare dar rămâne să stabilim ce vom face exact. Cei care vor, pot participa la protestele de la București”, a precizat locotenent comandor inginer Aurelian Chirică. Pe site-ul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere se arată că rezerviștii vor să protesteze pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, concomitent cu acțiunile oficia-lităților. Astfel, în timp ce președintele și miniștrii vor depune coroane de flori pentru a comemora eroii căzuți în luptă, ve-teranii vor depune coroane mortuare. Pe site-ul Cadrelor Militare Disponibilizate se arată că „SCMD propune tuturor categoriilor de militari în rezervă și retragere, văduvelor și urmașilor lor, adică tuturor celor catalogați de mafia golănească aflată astăzi la putere drept «nesimțiți», «pomanagii» și, mai nou, «beneficiari», o altfel de abordare a lui 25 Octombrie. Aflând că existăm și că ripostăm, domnii Oprea, Blaga și slugile lor cu galoane obținute în rezervă, au declanșat războiul psihologic în rândul re-zerviștilor, cu minciuna că pensiile sub 3000 lei nu vor scădea. Pe ce temei? Deoarece nici în legile anticonstituționale, nici în alte acte normative emanate de către guvernanți nu există un astfel de plafon”, se arată în comunicatul de pe site-ul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?