Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Test pentru diagnosticarea TBC în două ore


Un nou test pentru diagnosticarea tuberculozei în două ore, cu o eficiență de aproape 100%, mult mai rapid și mai eficient decât metodele actuale, a fost pus la punct de cercetătorii americani, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine. Având un preț cu mult mai mic față de cele ale testelor actuale, noul test molecular este capabil, totodată, să precizeze dacă bacilul care declanșează maladia este rezistent la tratament, au precizat autorii studiului. Testul, efectuat pe 1.730 de pacienți suspectați de o formă de tuberculoză multirezistentă (TB-MR) la tratamente, a identificat 98% din totalul cazurilor, ca și acele cazuri în care bacilul era rezistent la rifampicină, un antibio-tic utilizat pe scară largă pentru a combate infecția. La ora actuală, mai multe analize de laborator pot fi necesare pentru a pune diagnosticul de tuberculoză, potrivit unor tehnici medicale care nu au mai evoluat de peste un secol. În plus, testele actuale pentru detectarea formelor de tuberculoză multirezistentă durează mult și prezintă o sensibilitate scăzută. Noul test, conceput pentru a putea fi efectuat de personalul medical fără pregătire avansată, a fost pus la punct de compania californiană Cepheid, cu sediul în orașul american Sunnyvale. National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID), ce face parte din National Institutes of Health (NIH) din SUA, a susținut financiar dezvoltarea acestei tehnologii de diagnosticare a tuberculozei încă din anul 2002. Tuberculoza a rămas unul dintre factorii majori de mortalitate pe plan mondial, cauzând aproape două milioane de victime în fiecare an. Potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), peste nouă mi-lioane de cazuri noi au fost diagnosticate în 2007. Cazurile de rezistență la tratamentele antituberculoză rămân rare, dar înre-gistrează o tendință crescătoare, reprezentând 4% din totalul cazurilor noi. Acest procent atinge, însă, 10% în anumite țări din Europa de Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?