Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

„Rippers Family“, break-dance de Vrancea


Trupa a fost zămislită în Odobești, în toamna lui 2006, iar bazele proiectului au fost puse de Marius și Ciprian Rugină, respectiv Mao și Ciupa, care înainte de break-dance, făceau parkour prin Odobești. Trecerea la break-dance a fost următorul pas al celor doi, asta după ce văzuseră pe net câteva filmulețe demonstrative.
După doar trei săptămâni de la înființare, trupa se îmbogățește cu un nou membru, Alin Oprea, zis Dax. Trupa a rămas în această formulă un an și jumătate, moment în care s-a alăturat și Cosmin Popa, alias Milky, formulă în care au început să iasă în lume.
Primul concurs la care au participat a fost la Bârlad, Back in action 2, în 2007. Acolo nu au obținut niciun premiu, dar a fost o bună pregătire pentru concursul de la Buzău din 2008, unde au obținut locul I. Anul 2008 a fost și cel în care măiestriei băieților li s-a adăugat farmecul a două fete, Elena Huzun sau Zuzu și Roxana Paraschiv.
În 2009, lucrurile au început să se pună în mișcare. Dax și Mao au organizat o serie de competiții de break-dance (battle-uri) la Focșani și tot în 2009 trupa a participat la Festivalul tinereții din Costinești. Anul 2009 a fost și cel care a adus noi membri. Trei foste gimnaste s-au alăturat familiei Rippers, Oana Bătrînu (Bufy), Georgiana Vîlcu (Gica) și Oana Åžerban (Tomi).

Predau lecții de break-dance

Un nou premiu întâi a fost obținut la Mărășești, în 2010, an în care trupei i    s-a alăturat Florin Tiriboi. Cu o mișcare de „windmill” trupa a ajuns în Italia, unde a organizat câteva spectacole stradale în Via del Corso și Piața Navona din Roma. Dax, Ciupa și Tiriboi au fost reprezentanții trupei în „cizmă”.
Tot acolo, ei au colaborat cu una dintre cele mai bune trupe de gen din Europa, De Klan Crew, care ulterior a participat la un important concurs internațional din Germania. „Colaborarea cu De Klan Crew a însemnat o îmbogățire a cunoștințelor și un plus de experiență. Ne-au învățat foarte multe lucruri, sunt printre cei mai buni din lume”, recunoaște Dax. Mai mult, Dax și Ciupa au fost invitați să jurizeze un concurs în Sardinia.  Membrii trupei au început să predea lecții de break-dance copiilor din mai multe localități din Vrancea, asta și pentru că membrii trupei provin din colțuri diferite ale județului, respectiv din Odobești, Focșani, Câmpineanca, Mărășești, Milcovu, sau Gugești. Următoarea competiție la care vor parti-cipa va fi organizată la Oradea. „Pe 28 august o să ne ducem la Oradea, unde va avea loc una dintre cele mai importante competiții de gen din țară, Agregatul de 4 elemente”, spune Dax. Una dintre problemele pe care le-ar putea întâmpina este aceea a lipsei banilor necesari deplasării. Ei nu sunt sprijiniți financiar de nicio autoritate locală, toate finanțările fiind proprii, așa că cei care doresc să îi sprijine o pot face luând legătura cu Dax, la numărul de telefon 0761.861.238.  Deși nu au bani, ei se bucură de un loc în care se pot antrena și anume Casa de Cultură din Odobești, pusă la dispoziție de directorul instituției, Stelian Ene. De altfel, trupa face parte din „Clubul Tineretului”, un proiect mai amplu derulat de instituția culturală odobeșteană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?