Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Incendiu la ieşirea din Focşani


Un incendiu de proporții a izbucnit ieri după-amiază, la o locuință situată la ieșirea din Focșani spre Golești. Proprietarul casei este și patronul unei societăți comerciale cu vânzare predominantă de produse nealimentare. Pentru stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat patru autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Fumul gros putea fi observat de la o distanță destul de mare, iar flăcările au mistuit o bună parte din acoperișul imobilului. Incendiul a fost anunțat destul de târziu de trecători, proprietarii nefiind acasă. Pompierii au stat câteva ore la fața locului pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului, dar și valoarea pagubelor. Traficul rutier în zonă s-a desfășurat cu dificultate, iar polițiștii de la rutier au fost la fața locului și au dirijat circulația. „A ars acoperișul unei case de locuit și al unei anexe pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați din cauza unui scurtcircuit electric provenit de la un tablou defect”, a declarat Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii au mai intervenit pentru stingerea a două incendii la Boțârlău și Popești. Incendiul izbucnit la proprietatea Zanfiriței G., din Boțârlău, a mistuit acoperișul unei anexe gospodărești pe o suprafață de 20 de metri pătrați, iar pompierii spun că focul a pornit de la jar sau scântei purtate de vânt. La Popești, trei tone de furaje s-au făcut scrum după ce o persoană iresponsabilă a aruncat o țigară la întâmplare. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, la fața locului s-au deplasat două echipaje cu două   autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. De asemenea, echipajele SMURD au intervenit pentru soluționarea a 13 situații medicale de urgență. Pompierii le-au acordat pacienților primul ajutor după care i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?