Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Adrian Cristea este „câine“ până în 2014


În cazul în care nu va reuși un transfer în străinătate, Adrian Cristea va îmbătrâni la Dinamo. Asta deoarece contractul lui în „Åžtefan cel Mare” a fost prelungit până în 2014, atunci când mijlocașul va avea aproape 30 de ani. Inițial, contractul jucătorului cu oficialii din „Åžtefan cel Mare” era valabil până în 2011, dar încă din trecut șefii făceau presiuni pentru ca acesta să-și prelungească înțelegerea. Din aproape în aproape s-a ajuns ca în acte Cristea să fie fotbalistul roș-albilor până în iunie 2014. Dar cum s-a ajuns aici? Nu de puține ori, Cristi Borcea a primit vizita „Prințului” la birou, pentru ca președintele executiv să-l ajute cu bani. La rândul său, de fiecare dată când băga mâna în buzunar, acționarul nu uita să îi pună în față un nou contract, astfel ajungându-se la acest termen. Dacă în parcarea de la Dinamo toți jucătorii etalează bolizi de la mari firme automobilistice, în acest sezon, Adrian Cristea conduce o mașină de la club. Este vorba de o Honda primită de către clubul din „Åžtefan cel Mare” din partea constructorului japonez, partener de imagine al „câinilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?