Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

CC: Legea ANI nu este redactată într-un limbaj juridic clar şi fără echivoc


Curtea Constituțională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională cea mai recentă variantă a Legii ANI adoptată de Parlament, că actul normativ nu este redactat într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, clar și precis, care să excludă orice echivoc. Judecătorii Curții Constituționale apreciază că legea declarată neconstituțională nu respectă normele „menite să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul, forma juridică, limbajul și stilul actului normativ”.
Curtea arată că, potrivit dispozițiilor Legii 24 din 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce”. „Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispo-zițiilor”, afirmă judecătorii CC, care apreciază că actul normativ „nu a fost sistematizat corespunzător și nici redactat într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, clar și precis, care să excludă orice echivoc”.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Curtea Constituțională a admis, în 19 iulie, sesizarea de neconstituționalitate a celei mai recente forme a Legii ANI trecute prin Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?