Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

O delegaţie a FMI, în vizită la Bucureşti în perioada 27 ianuarie – 10 februarie


O delegație a FMI va face o vizită la București în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări și a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013, a declarat miercuri Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România și Bulgaria. Membrii delegației conduse de Andrea Schaechter vor discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile pentru reforme economice.
Discuțiile referitoare la programul de sprijin convenit cu FMI și UE vor fi comune cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale. „Delegația va avea întâlniri și cu reprezentanții sectorului privat, ai sindicatelor, asociațiilor de afaceri, partidelor politce și ai organizațiilor societății civile, iar vizita se va încheia cu o conferință de presă”, a spus Tolosa.
România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie și pe care autoritățile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înțelegerii este de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică și nu costă, el adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea „cu bine” a acordului existent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?