Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Doliu în poliţia vrânceană


Agentul șef Florentin Trifan din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea și-a pierdut viața în urma unui accident de circulație. Mașina condusă de acesta a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un trunchi de copac, în localitatea Sârbi din comuna Å¢ifești. Polițistul nu a mai rezistat până la spital, acesta decedând în drum spre spital în ambulanță. Mașina cu care omul legii se deplasa nu are aproape nimic. Colegii lui Florentin Trifan nu-și explică cum s-a întâmplat nenorocirea.

Polițiștii vrânceni sunt în doliu. Colegul lor, agent șef Florentin Trifan, de 45 de ani a murit în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident rutier. Incidentul s-a produs la ora 01.40, pe DJ 205 E, în localitatea Sârbi, din comuna Å¢ifești. Polițistul conducea un autoturism marca Opel Vectra iar în momentul accidentului era singur în mașină. Colegii săi, care au efectuat cercetările la fața locului, spun că nenorocirea s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil acoperit cu pietriș. De la derapaj și până la moartea polițistului nu a mai fost decât un pas. „La data de 16 iulie, la kilometrul 12+100 metri, pe raza comunei Å¢ifești, sat Sîrbi, T. Florentin, de 45 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Vectra, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum acoperit cu piatră, a pierdut controlul volanului, intrând în derapaj și ulterior în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma impactului a rezultat decesul celui în cauză. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a mo-dului de producere a evenimentului”, a declarat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Imediat, la fața locului au ajuns o ambulanță dar și polițiștii. Medicii au încercat din răsputeri să-i salveze viața polițistului dar inima acestuia a în-cetat să mai bată în drum spre spital. Mașina pe care o conducea omul legii nu are aproape nimic. Autoturismul este foarte puțin avariat pe partea cu care s-a izbit de restul de copac. Colegii acestuia susțin că ar fi avut și ceva probleme cu inima și nu este exclus ca un șoc suferit în momentul accidentului să-i fi cauzat decesul. Trupul neînsuflețit al polițistului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Abia după efectuarea acesteia se va ști cu exactitate care au fost cauzele care au dus la moartea lui Florentin Trifan. Deși avea domici-liul în Focșani se pare că omul legii locuia la Å¢ifești. Când s-a produs accidentul acesta venea dinspre Clipicești spre Å¢ifești, respectiv spre casă dar nu a apucat să mai ajungă.

Două fete au rămas fără tată

Polițistul avea două fete și era în slujba cetățenilor de mai bine de 20 de ani. Florentin Trifan a absolvit școala pentru pregătirea agenților „Vasile Lascăr”, din Câmpina. Acesta avea funcția de „agent de pază și supraveghere”, în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea. Colegii polițistului sunt șocați și nu-și explică cum s-a putut întâmpla nenorocirea în condițiile în care autoturismul în care polițistul și-a pierdut viața nu are mai nimic. Åžeful polițistului decedat, comisarul Georgel Badiu a avut numai cuvinte de laudă la adresa subalternului său. „Era un coleg de treabă și cu foarte mult bun-simț. Obișnuia să spună lucrurilor pe nume, iar vestea morții lui ne-a în-tristat pe toți. Dumnezeu să-l ierte!”, a afirmat comisarul Georgel Badiu, șeful Centrului de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea. Conducerea Inspectoratului de Poliție a precizat că va sprijini familia polițistului Florentin Trifan, atât moral cât și financiar. „Cadrele IPJ Vrancea deplâng trecerea prematură în neființă a cole-gului nostru Florentin Trifan care a decedat în urma evenimentului rutier din noaptea de joi spre vineri. A fost un bun coleg, apreciat de colectivele alături de care și-a desfășurat activitatea de-a lungul timpului. Suntem alături de familia acestuia și vom încerca să o sprijinim atât moral cât și financiar”, a precizat inspectorul șef al IPJ Vrancea, comisarul șef Ionel Popescu. În aceeași zi, un alt accident s-a produs pe strada Republicii din Focșani. De această dată a fost vorba de un accident ușor. Marius Iulian S., de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4, l-a acroșat și rănit ușor pe Ioan Åž., de 55 ani, din comuna Vînători, care se deplasa regulamentar pe marcajul pietonal. Cercetările sunt continuate de polițiști, iar în funcție de certificatul medical obținut se va face încadrarea juridică a faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?