Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Comoara Dacilor, ascunsă în munţi la Jitia


În pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, este ascunsă din negura timpului comoara dacilor. Locul este unul aparte, un șir întreg de stânci cu semne și scrisuri care mai de care mai stranii și mai haotice, precum un cod, stând mărturie. Locul a fost verificat de Securitate pe vremea comuniștilor și urma ca o echipă de specialiști să vină cu aparate speciale, să scoată comoara din pământ. Fostul director al Muzeului Vrancei a murit fără a reuși să deslușească misterul pietrelor însemnate din vechime. Unele pietre au fost dărâmate fiindcă au fost efectuate exploatări de lemn în zonă. Gabriela Macovei, cercetător științific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, trage un semnal de alarmă: „Opriți masacrul de la comoara dacilor!”.

Ca să ajungi la locul cu pricina, din Jitia de Jos de la Drumul Național DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât”. Ghidul nostru, Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povestește cu lux de amănunte tot ce știe despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaților este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat știau de la bătrânii lor că acolo e o comoară pentru că în anumite nopți, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra. „Din bătrâni știu că este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranța că cineva va descifra codul și îi va da de urmă. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu ani în urmă, însă au tăiat pădurile, au dărâmat și o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deși și era un fel de linie nu ca acum, au umblat la ei cu buldozere și dărâmați de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câțiva anișori și mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine și alții copii din sat, dar atunci nu știam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e și o scriere prin semne. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nici nu au apărut altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată”, a declarat Enache Ticu.

Securitatea voia să scoată comoara

Bucățile de stâncă legate într-o salbă au, în mod cert, foarte multe semne cărora nu le poți da o explicație rezo-nabilă. Că să înțelegem ceva, radem mușchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful și facem fotografii. Acum nu mai avem nicio îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel și chip, mai subțiri sau mai groase, aliniate și suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înșiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriașilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci. „Până în Revoluție au venit doi securiști, m-au luat și m-au pus să-i duc aici să vadă la fața locului. Au zis că sunt de la județ, de la primul secretar. Ne-au cercetat cu privire la ce știm despre locul de acolo, de unde știm, de unde am aflat, dacă am fost și noi să săpăm după comoară, treburi din astea. Ä‚ia doi au zis că după ei urma să vină niște specialiști cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniu național. După aia a venit și muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focșani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo și a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toți». A fotografiat, a filmat toate pietrele și a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iași. Oamenii, mai în glumă mai în serios, săpau după comoară, și acum sunt găurile pe deal pe acolo. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ”, a mai spus bătrânul în timp ce răzuia mușchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.

Zonă locuită în urmă cu 6 generații

Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt și puternic, a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloșcă grijulie care își apără puii de primejdii. Puțin mai jos, un fag mai tânăr, este și el contagiat: ocrotește în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „Noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveți de gând să faceți?”. „În vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea Măgădanu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoși și aduși la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generații în urmă și cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două pâraie, Cășăriei pe de o parte și Dealu Roșu pe de altă parte. Acum când au văzut că ați venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva ați venit să căutați comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bătrâni cred și astăzi cu tărie în existența comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători”, a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. Unele pietre au fost dărâmate din cauză că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum. „Erau mai multe pietre dar au fost dărâmate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo și distrug în continuare. Au distrus lanțul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile și dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Zona trebuie păzită cu sfințenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot”, spune, cu sufletul plin de amărăciune, nea Enache. 

Localnici izgoniți de duhul comorii

O legendă veche spune că „regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toți cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”. Așa se întâmplă și aici. Cei care au săpat mai mult după comoară erau alungați de spirite și tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare. „Oamenii povesteau că se duceau diverși să sape după aurul dacic, însă duhul comorii  îi speria în fel și chip. Se auzeau căruțe care hodorogeau deși acolo nu era niciun fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, țipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsau toate uneltele acolo și fugeau de le scăpărau călcâiele. Se spune că sunt păzite și că sunt jurate. A fost un moș pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema și avea vreo 80 de ani la Revoluție când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că își făcuse bordei și pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn și a săpat și a găsit un fel de cratiță dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetri adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult și a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat”, a încheiat Enache Ticu.

Locul trebuie de urgență conservat

Prezentă la fața locului unde se află, așa cum spun localnicii, comoara dacilor, Gabriela Macovei, cercetător  științific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iași, autor a două vo-lume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a rămas uimită de descoperire. „Sunt profund impresionată de aceste pietre cu semne atât de diverse și cred că me-rită toată atenția noastră. Aurora Pețan, descria într-un articol intitulat Pietrele scrise din Munții Buzăului, deci dintr-o zonă din vecinătatea Văii Râmnicului, o piatră mare, plină de semne, îngropată în pământ de sute de ani. Făcând multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care își transmiteau astfel informații, un fel de răboj. Altă presupunere ar fi aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Trebuie să se ia legătura cu specialiști care să le studieze amănunțit și să-și dea verdictul. Cu atât mai mult cu cât, din câte am înțeles, la aproximativ un kilometru distanță de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se află Gardul de piatră. Åžtiu din experiență că oamenii locului au un ascuțit spirit de observație. Dacă ei spun că nu au văzut în toată zona lor, plină de păduri, stânci asemănătoare, atunci trebuie să li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijată nici reacția fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la fața locului și a înțeles importanța deosebită a acestor pietre scrise. Urgența numărul unu este rezolvarea rapidă a pericolului pe care îl reprezintă buldozerul. Åžeful Ocolului Silvic este cel mai în măsură să ia sub protecție această zonă care trebuie transformată într-un monument sacru. Trebuie să oprim masacrul de la comoara dacilor!”, a precizat Gabriela Macovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?