Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Festival Internaţional Coral la Focşani


Cea de-a III-a ediție a Festivalului Coral Internațional „Pastorala” debutează astăzi, în  Focșani. Concertul de deschidere este programat să aibă loc cu începere de la ora 19.00 la Muzeul de Istorie din Focșani, iar piesele interpretate de coriști îi vor fi dedicate marelui domnitor Åžtefan cel Mare. De asemenea, sunt așteptate să concerteze corurile „Millenium” din Slatina și evident „Pastorala” din Focșani. Tot astăzi, dar la Sala Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, de la ora 20.00, va putea fi audiat Corul „Millenium” și opereta „Crai Nou” compusă de Ciprian Porumbescu.                                    Vor prezenta actorii Paula Grosu și Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”. Mâine, începând cu ora 12.00, tot la Teatrul Municipal, vor interpreta corurile „Divina Armonie” din București, „Armonia” și „Camerata”, ambele din Brăila, Corala „Gottardo Tomat” -Spilimbergo, din Italia, „Millenium” din Slatina, „Pastorala” din Focșani și „Lyra” din Buzău. La ora 13.00 va intra pe scenă Corul Național de Cameră „Madrigal”. De la ora 16.00, în Piața Eurogării, Piața Teatrului și parcul Schumann vor avea loc recitaluri de excepție, susținute de corurile din Brăila, Slatina și Buzău. „A treia ediție a Festivalului Internațional Pastorala este sub egida Asociației Naționale. La această ediție, pe care o dorim de mare ținută artistică, participă coruri cu o activitate concertistică îndelungată. Formația «Madrigal» este una etalon în materie de interpretare artistică și va aureola întreaga activitate de la Focșani”, a precizat Dumitru Săndulachi, dirijorul Corului „Pastorala. Ca invitați de onoare vor fi prezente personalități culturale, dirijori, compozitori din țară, precum Voicu Enăchescu, Constantin Arvinte sau Ion Golcea. Președinte de onoare al festivalului va fi dirijorul Constantin Marin- dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal”, iar directorul acestui festival este Dumitru Săndulachi- dirijorul Corului „Pastorala” din Focșani.Organizatorii Festivalului Coral Internațional Pastorala, ediția a III-a, sunt Consiliul Local Focșani, Primăria Municipiului Focșani, Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul Åžcolar, Muzeul Vrancei, CJPCTAM Vrancea și Direcția Județeană pentru Tineret. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?