Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Karateka de la CS Unirea pregătesc „Europenele“ pe Litoral


Secția de karate a singurului club departamental din județ, Unirea Focșani va avea la dispoziție o nouă sală în care sportivii se pot pregăti în condiții excelente. Noua sală este situată în incinta Poligonului de tir (strada Mărășești, nr. 4) și la inaugurare și-a anunțat prezența Aurel Pătru, președintele Federației Mondiale de karate SKDUN. „Noua sală de antrenament a fost construită cu banii Clubului Sportiv Unirea, dar și cu sprijinul unor sponsori. Secția de karate a clubului nostru a obținut cele mai multe medalii anul trecut și în primul trimestru al acestui an și am decis să venim în ajutorul sportivilor pentru a face performanță”, ne-a declarat Petrea Vîlcu, directorul general al Clubului Sportiv Unirea Focșani. În aceste zile, karateka de la CS Unirea Focșani se află într-un stagiu de pregătire în stațiunea Jupiter, sportivii având programate câte două antrenamente pe zi. „Stagiul pe care îl efectuăm în această perioadă este bazat pe antrenamente fizice deoarece rezistența este importantă pentru practicanții de karate. Sper ca acumulările pe care le vom aduna pe Litoral să se vadă în competițiile la care vom participa în toamna acestui an, cea mai importantă fiind Campionatul European”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea, antrenorul emerit al secției de karate de la Clubul Sportiv Unirea Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?