Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Iliescu: Majorarea TVA înseamnă penalizarea întregii populaţii şi nu animă viaţa economică


Fostul șef al statului Ion Iliescu a declarat, vineri, la RFI, că apreciază faptul că cei de la CC „s-au orientat”, menționând, pe de altă parte, că eventuala majorare a TVA înseamnă penalizarea întregii populații și nu are rolul de a anima viața economică.
„Apreciez faptul că membrii Curții  s-au orientat și nu au acționat mecanic. Åži-au dat seama că în ceea ce privește pensiile, ar fi fost o gravă încălcare a prevederilor constituționale și oamenii aveau dreptul să reclame, dacă ar fi aprobat Curtea, la instanțele europene, ceea ce și începuse. E păcat că Guvernul, în loc să facă o analiză serioasă a tuturor problemelor – și au fost atâtea opinii, oameni de bună credință, care au exprimat păreri critice, motivate – să rezume toată acțiunea doar la măsuri punitive împotriva salariaților și pensionarilor, în loc să gândească măsuri care să fie și o bază, o platformă, un temei pentru o animare a vieții economice, a activității economice”, a spus Iliescu.
Despre eventuala majorare a taxelor și impozitelor, Iliescu a apreciat că „este o gândire eminamente negativă”.”Este o gândire eminamente negativă, pentru că efectul majorării TVA-ului înseamnă penalizarea întregii populații și nu e de natură să anime cu nimic viața economică”, a arătat fostul președinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?