Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Astăzi îl vom cunoaşte pe Alexandro-Florin


E cel mai frumos, e cel mai bun și cel mai deștept! E copilul tău, iar noi vrem să ți-l facem vedetă! Mai întâi vrem să-l cunoaștem, așa că trimite-ne o fotografie și spune-ne câteva cuvinte despre el la adresa de mail: redactie@monitorulvn.ro. Fotografiile vor fi publicate în ziar în ordinea sosirii pe mail, după care pot fi vizualizate și pe site-ul www.monitorulvn.ro.
Mămici și tătici, bunici, vecini, frați și surori, intrați pe site-ul www.monitorulvn.ro, la rubrica „COPILUL ZILEI”, și votați copilul preferat! Lunar, cel care adună cele mai multe voturi, va primi un cadou surpriză, adaptat vârstei pe care o are. Premierea câștigătorilor va avea loc în prima zi a lunii următoare.

Astăzi îl vom cunoaște pe Alexandro-Florin, care s-a prezentat cititorilor cotidia-nului „Monitorul de Vrancea” astfel: „Mă numesc Alexandro-Florin, am 4 anișori și un pic, sunt un copil super-super energic, extrem de vesel și vorbăreț. Iubesc tareeeee animalele și îmi place să fiu în mijlocul atenției. Mami mă cheamă Ion Creangă. Deci, cred că am zis tot, adică cu un mare nume m-am descris și în afara faptului că sunt muuuuuuuuult mai frumos în realitate, sunt un copil MINUNE”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?