Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Buzek: Este mai bine să fii în interiorul UE pe timp de criză


Este mult mai bine să fii în interiorul Uniunii Europene pe timp de criză, decât în afara ei, a declarat, la București, președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, cu ocazia unei conferințe desfășurate la Biblioteca Centrală Universitară. Oficialul european și-a argumentat afirmația în fața studenților, profesorilor și a invitaților la conferința „Efectele crizei economico-financiare. Eficiență și solidaritate”, referindu-se la fondurile de care beneficiază țările membre ale Uniunii Europene, chiar și pe timp de criză. Este vorba despre fondurile structurale sau cele pentru agricultură, însă foarte importante sunt și împrumuturile pe care guvernele le pot contracta de la Comisia Europeană „la dobânzi speciale, mult mai convenabile decât cele practicate pe piețele financiare”, a afirmat Jerzy Buzek (Polonia, PPE).
Pe de altă parte, președintele PE a ținut să sublinieze că actuala criză financiară „nu este a Uniunii Europene, ci ea a fost importată din străinătate”. De altfel, și-a continuat Buzek ideea, cele mai importante amenințări se află în exteriorul granițelor UE – terorismul, problemele în aprovizionarea cu energie, proliferarea nucleară – și de aceea se impune „să fim activi activi atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în exteriorul granițelor noastre”.
Jerzy Buzek a mai spus că acum este mai mare nevoie ca niciodată de solidaritate și transparență în interiorul UE, pentru a depăși problemele legate de recuperarea economică și pentru a trece la strategiile de ieșire din criză, cu scopul atingerii unei creșteri economice susținute.
„Momentul crizelor este momentul marilor oportunități. Åži asta pentru că fără crize, ne-ar fi foarte dificil să introducem reforme. Åži de multe ori, crizele se întâmplă din cauza lipsei reformelor”, a subliniat președintele PE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?