Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Mihail Hodorkovski intră în greva foamei, în semn de protest faţă de neaplicarea legilor


Fostul președinte al grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, a anunțat că intră în greva foamei într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Curții Supreme din Rusia, care a fost publicată marți de presă și pe site-ul de Internet al acestuia.

Hodorkovski, care compare în justiție din 2009 pentru deturnare și revânzare ilegală de petrol, critică în scrisoarea sa tribunalul care îl judecă, pe care-l acuză că i-a prelungit ilegal detenția provizorie, în pofida modificărilor legislative lansate de președintele Dmitri Medvedev.

„Intru în greva foamei până când obțin confirmarea că Dmitri Medvedev a primit de la voi sau de la alt oficial competent informații referitoare la încălcarea” amendamentelor recente, scrie Mihail Hodorkovski, care a fost la un moment dat cel mai bogat om din Rusia.

„Cred că este important ca președintele Medvedev să știe cum este pusă în aplicare legea față de care a luat inițiativă sau mai degrabă cum este sabotată de funcționari”, a continuat el.

Amendamentele legislative în cauză prevăd că orice persoană suspectată de comiterea anumitor infracțiuni economice, în special cele pentru care este acuzat Hodorkovski, nu poate fi plasată în detenție provizorie.

Fostul magnat petrolier a recunoscut că va rămâne la închisoare oricum, deoarece ispășește în continuare pedeapsa pronunțată în 2005, de opt ani de închisoare, pentru escrocherie și evaziune fiscală.

„Dacă președintele confirmă că legile votate de Parlament și pe care le semnează pot că nu fie aplicate de tribunale și de funcționari după bunul lor plac, atunci mă resemnez cu situația mea”, a conchis Hodorkovski, care este, potrivit cotidianului Kommersant, pentru a patra oară în greva foamei.

Fostul președinte al grupului Iukos și asociatul său, Platon Lebedev, riscă peste 20 de ani de închisoare cu ocazia celui de-al doilea proces. Susținătorii acestora consideră că deținătorii puterii din Rusia încearcă să-l îndepărteze de pe scena politică pe Mihail Hodorkosvki, în vârstă de 46 de ani și opozant fervent al premierului Vladimir Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?