Astăzi, în Săptămîna Luminată, Ortodoxia sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin. Acum se pomenește minunata vindecare a unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul „Izvorul Tămăduirii”. Ziua de Duminică mai este numită și Duminica Tomii. Despre însemnătatea acestor sărbători am vorbit cu Părintele Doctor Croitoru Vasile, preot la Biserica „Cărămidarii de Jos” din București.
Reporter: Preacucernice Părinte, Sfînta Biserică prăznuiește astăzi Izvorul Tămăduirii. Ce ne puteți spune despre această mare sărbătoare?
Părintele Croitoru Vasile: La sărbătoarea de astăzi ne îndreptăm cu gîndul și cu inima mai ales spre Maica Domnului, cea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii, prin nașterea Mîntuitorului. În toate bisericile și mănăstirile din țară, după Sfînta Liturghie, se săvîrșește slujba de sfințire a apei (agheasma mică), după o rînduială specifică Săptămînii Luminate. Faptul că Izvorul Tămăduirii se leagă de numele Maicii Domnului nu este întîmplător. Începuturile așezămîntului se datorează minunii săvîrșite prin puterea rugăciunilor ei, putere ce i-a fost dată de Mîntuitorul Hristos, Fiul ei și Dumnezeul nostru. De altfel, pentru vrednicia de a-L fi purtat în pîntece, Maica Domnului este numită în cult „Biserică sfințită și Rai cuvîntător”. În Acatistele și Paraclisele închinate ei, întîlnim, de asemenea, expresii ca: „Bucură-te, casa Domnului” și „Bucură-te, biserică”, fapt care ilustrează conștiința creștinătății că ființa ei pămînteană, prin care s-a întrupat Hristos, poate fi asemănată cu Sfînta Biserică, în care El – Mîntuitorul lumii – sălășluiește, așa cum a sălășluit în pîntecele ei preacurat. Cît de minunată este această zi de vineri din Săptămîna Sfintelor Paști, sărbătoare specială în cinstea Maicii Domnului, în care cîntările slujbei, cu evocări ale Învierii, se împletesc armonios cu cele care amintesc de minunile Maicii Domnului – Izvor al Tămăduirii. Prin Izvorul Tămăduirii înțelegem două realități, în deplină comuniune: Biserica creștină, izvor nesecat al harului dumnezeiesc mîntuitor, și Maica Domnului, prin care S-a născut Hristos în lume și prin rugăciunile căreia ne izvorăsc nouă tămăduiri și mulțime de alte minunate binefaceri. Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica celor care i se încredințează pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea și Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numește Sfînta noastră Biserică.
Rep.: Peste numai două zile, este o altă mare sărbătoare, numită și Duminica Tomii. Ce ne puteți spune despre aceasta ?
Pr. C.V.: În prima zi a Sfintelor Paști, seara, spune Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim și le-a spus: „Pace vouă!”. După ce i-a liniștit, pentru că erau tulburați și cuprinși de frică și i-a încredințat de Învierea Sa din morți, arătîndu-le mîinile și coasta străpunse de cuie și suliță pe cruce, le-a spus: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20, 21). Dar, cu rînduială dumnezeiască, apostolul Toma nu era de față cu ceilalți apostoli cînd S-a arătat Domnul. Åži cînd i-au spus toți: „Am văzut pe Domnul!” el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă, pînă nu a văzut cu ochii și a pipăit cu mîna rănile Mîntuitorului. După opt zile, adică în Duminica a doua după Înviere, iarăși S-a arătat Iisus Hristos ucenicilor Săi, trecînd prin ușile încuiate. Atunci era și Toma de față. După ce le-a zis din nou: „Pace vouă!”, a spus cu mustrare pentru Toma: „Adu-ți degetul tău încoace și vezi mîinile Mele, și adu-ți mîna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!”. Iar Toma, pipăind și văzînd rănile Domnului, cuprins de frică și uimire, a strigat cu smerenie și credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Mîntuitorul, însă, l-a mustrat pentru puțina lui credință, zicînd: „Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”.
Rep.: Sfîntul Apostol Toma mai este numit și necredinciosul. De ce ?
Pr. C.V.: Toma a crezut numai după ce a văzut și a cercetat adevărul, pipăind rănile lui Hristos. De aceea l-a și mustrat Domnul, căci credința vine din auz, iar nu din pipăire și vedere. Credința vine din interior, din inimă, iar nu din afară, vine din cuvînt, din cuvîntul de învățătură auzit din gura mamei și a tatei. Apoi, credința noastră în Dumnezeu ne vine și se întărește în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrîni, din citirea cărților sfinte și mai ales din cuvintele și învățăturile pe care le auzim și le citim zilnic în Sfînta Evanghelie. Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut și un rol providențial. Căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedește celor necredincioși că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat și că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mîntuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce și-a pus mîna în coasta Lui, s-a căit de necredința sa și, căzînd în genunchi, și-a mărturisit cu lacrimi credința și păcatul său, prin aceste cuvinte: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Rep.: Părinte, ce le transmiteți credincioșilor ?
Pr. C.V.: Se cade nouă astăzi, să ne bucurăm că stăm neclintiți în dreapta credință și sîntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredincioșii se leapădă și caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupești, îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului, însă noi, fiii Învierii și fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămînem credincioși pînă la sfîrșit, știind că cel ce va răbda toate pînă la sfîrșit, acela se va mîntui (Matei 24, 13). De aceea să ne bucurăm pentru Înviere și să păstrăm cu sfințenie credința curată și fierbinte în Dumnezeu. Să trăim în pace și iubire unii cu alții, ca împreună cu îngerii să cîntăm „Hristos a Înviat!”.
