Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Candidatul PSD de la Bogheşti Primarul Iancu Pascaru investeşte în drumuri, şcoli, alimentare cu apă


Primarul Iancu Pascaru va fi candidatul Partidului Social Democrat la primăria comunei Boghești. Iancu Pascaru a arătat că oamenii au fost alături de el în ultimii patru ani și vrea să continue proiectele începute. Pe lista realizărilor din mandatul 2004-2008 se află repararea și întreținerea permanentă a drumurilor comunale, construirea și darea în folosință a Åžcolii cu clasele V-VIII din satul Boghești și a Åžcolii cu clasele I-IV din satul Plăcințeni. În acest mandat au fost reabilitate și modernizate dispensarul uman din satul Boghești și sediul primăriei. „Tot în ultimii ani a fost îmbunătățit sistemul de iluminat public cu puncte de aprindere electronice în satele Boghești, Prisecani, Bichești, Iugani, Chițcani și Plăcințeni. De asemenea, s-au executat două foraje la mare adîncime pentru alimentarea cu apă a celor 9 sate componente ale comunei, școala din centrul comunei și cea din satul Bogheștii de Sus au fost împrejmuite cu garduri din plasă zincată și plasă bordurată”, a afirmat primarul Iancu Pascaru. Edilul din Boghești a explicat că administrația locală derulează mai multe proiecte care vor fi finalizate în zilele următoare. În primul rînd este vorba de un parc eolian care se va rea-liza în cooperare cu Energicum W SRL, asociată cu Newtech Adjud. Un alt proiect aflat în derulare este cel referitor la colectarea selectivă a deșeurilor, rea-lizat în parteneriat cu Consiliul Județean. „Avem în derulare un proiect pentru îmbunătățirea pajiștilor pe o suprafață de 100 hectare dar și un proiect de împădurire a 100 hectare de teren degradat. Mai avem un proiect de asfaltare a drumurilor comunale ce leagă satele componente de satul din centru cu finanțare prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală. Cu finanțare din Fondul de Mediu avem un program de aducțiune apă și canalizare în satele comunei”, a afirmat primarul Pascaru. Strategia de dezvoltare a comunei Boghești pentru următorii patru ani are ca obiective atît reabilitarea infrastructurii rutiere cît și a unităților de învățămînt și dezvoltarea economică a localității. Primarul Iancu Pascaru a arătat că, ajutat de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, va asfalta drumul județean DJ 241F pe o porțiune de 7 kilometri. De asemenea va fi construit un pod peste pîrîul Zeletin. „Pentru următorii ani vreau să realizăm reparații capitale și să mo-dernizăm Åžcoala cu clasele I-IV Prisecani și Iugani, să construim două școli primare în satele Boghești și Chițcani. De asemenea, mai trebuie realizată o grădiniță în Boghești și două grupuri sanitare în interiorul școlilor Prisecani și Boghești”, a arătat primarul Pascaru. El a adăugat că, în perioada 2008-2012, vor fi reabilitate, modernizate și dotate căminele culturale din Boghești și Prisecani. „În strategia de dezvoltare avem ca obiectiv prioritar inițierea de proiecte pentru colectarea și prelucrarea produselor agroalimentare din comună în vederea va-lorificării și folosirea eficientă a forței de muncă din localitate. O altă prioritate este reparația capitală a bi-sericii din satul Boghești și a bisericii din satul Iugani. Mai avem pregătite proiecte și pentru consolidarea rîpilor și stoparea efectului de eroziune a drumurilor comunale în satele Bogheștii de Sus, Chițcani și Iugani”, a afirmat primarul Iancu Pascaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?