Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Farmaciile din judeţ au făcut economii


Farmaciile nu au cheltuit toți banii alocați de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în baza contractelor încheiate. Reprezentanții CAS au verificat zilele trecute 74 de farmacii, iar la 51 dintre acestea s-a constatat că fondurile nu au fost cheltuite în totalitate. Åžeful CAS, Mihai Copaci, a precizat că economiile se ridică la suma de 540 mii lei. „Am decis ca sumele economisite să fie redistribuite, prin acte adiționale, ca supliment la fonduri, la farmaciile care nu au înregistrat economii”, a spus Copaci. Cele mai multe dintre farmaciile care au făcut economii sînt din munici-piul Focșani, în timp ce în mediul rural fondurile au fost cheltuite în totalitate. Mihai Copaci a afirmat că cei 540 mii lei vor fi împărțiți farmaciilor din Focșani, Dumitrești, Dumbrăveni, Mărășești, Suraia, Tulnici,Vulturu, Urechești și Homocea. „Cred că această situație s-a creat datorită faptului că în perioada de toamnă s-au prescris mai puține rețete comparativ cu perioada de vară”, a susținut șeful CAS, care este de părere că pînă la sfîrșitul anului vor mai apărea astfel de situații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?