Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Profesori de gimnaziu „impresionaţi“, decizie cu semnătură neidentificată


Cazul absolventei Liceului Slavici din Panciu, care a picat Bac-ul după ce a făcut contestație, se complică. Comisia de anchetă instituită la nivelul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) a descoperit că teza Oanei Conduraru a fost corectată de doi profesori de gimnaziu. În mod normal, dintr-o asemenea comisie trebuie să facă parte cel puțin un profesor de liceu. Mai mult decît atît, nimeni din ISJ nu vrea să-și asume răspunderea pentru semnătura pe decizia de constituire a comisiei care a corectat lucrarea și a notat-o cu 8,40. Teza a primit nota 3,80 de la profesorii din Brăila, după ce absolventa a făcut contestație, convinsă fiind că merită mai mult. Teoretic, cel care trebuia să aprobe comisia și să semneze decizia era Iordache Bostan, președintele comisiei județene de Bacalaureat și inspector general adjunct la ISJ. Acesta susține însă că semnătura din dreptul numelui său nu îi aparține. „Acea semnătură nu este a mea și nu știu cui aparține. Cînd s-a stabilit comisia eu am cerut, verbal – nu îmi amintesc dacă am apucat să redactez și un document scris – ca la corectură să fie atît un profesor de gimnaziu cît și unul de liceu. Am acceptat să fie trecut și un cadru didactic din gimnaziu tocmai pentru că știu că numărul de profesori la disciplina limba latină este redus”, a declarat Iordache Bostan. „Mi-am dat seama că nu este semnătura mea abia atunci cînd am căutat documentele pentru a le da comisiei de cercetare care se ocupă de cazul elevei din Panciu”, a completat Bostan. Inspectorul general adjunct consideră că există posibilitatea ca cei doi profesori de gimnaziu să se fi lăsat „impresionați de numărul de pagini, respectiv patru, pe care l-a scris fata și nu au mai fost foarte severi cînd au verificat și conținutul acelor pagini. În momentul în care teza a ajuns la Brăila, lucrurile s-au schimbat pentru că cei de acolo au făcut o verificare «la sînge» și probabil așa s-a ajuns la o diferență atît de mare între cele două note”. Inspectorul general Dan Popoiu spune că „decizii de stabilire a comisiei am mai semnat și eu”. El a amînat însă elucidarea cazului după Titularizare. „Au fost situații în care domnul Bostan nu era în Inspectorat, iar comisia trebuia stabilită pentru a doua zi. În acest caz a fost vorba de o comisie formată din doi profesori care trebuiau să corecteze 7 teze. Problema a fost că nu prea sînt profesori de liceu care să corecteze lucrările la latină. Ne vom ocupa de acest caz imediat ce vom termina cu titularizarea”, a declarat Dan Popoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?