Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Un egal şi o înfrîngere pentru CSM Focşani


CSM Focșani a remizat sîmbătă, 0-0 cu Delta Tulcea și a pierdut ieri, 0-1 cu FC Prefab 05 Modelu, jocuri disputate la Sf. Gheorghe. „Nu disperăm, sînt doar meciuri amicale”, a spus antrenorul Marian Brutaru. Miercuri, de la ora 18, focșănenii vor juca la Buzău, iar vineri, se vor deplasa la Vaslui. Primele partide de verificare mai tari pentru CSM Focșani s-au disputat sîmbătă și duminică la Sf. Gheorghe, locul unde jucătorii echipei de pe Milcov își încarcă bateriile pentru noul sezon al Ligii a doua. Sîmbătă, CSM Focșani a remizat, 0-0, cu Delta Tulcea, echipă promovată în liga I, dar rămasă în liga secundă pe motiv de neacordare de licență. După un meci echilibrat, în care ambele echipe au trecut de mai multe ori pe lîngă gol, scorul a fost egal, spre disperarea tulcenilor, care ar fi făcut orice pentru a cîștiga. Ieri, vrîncenii au pierdut, 0-1, în fața unei alte colege de serie, FC Prefab 05 Modelu, una din echipele „cu bani”. Miercuri, CSM Focșani va evolua pe terenul Gloriei Buzău, echipă care a promovat în Liga I și intenționează să-și prezinte noile transferuri în fața suporterilor. Partida este programată la ora 18, la Buzău. Vineri, 20 iulie, tot de la ora 18, CSM Focșani a fost invitată la o altă prezentare de lot a unei echipe, FC Vaslui. „Dacă mai aducem încă doi atacanți, consider că ne-am făcut un lot pe care ne putem baza în Liga a doua a țării. Avem o echipă bună și cred că vom face față cu brio în noul campionat”, a spus antrenorul președintele Consiliului de Administrație, Dan Dumitru, care, alături de președintele executiv Marius Bratu și directorul sportiv Ovidiu Rusu au urmărit modul în care jucătorii se pregătesc în stațiunea din Covasna. CSM Focșani – Delta Tulcea 0-0 Un meci încins, cu mulți nervi, ambele echipe dorind să scoată un rezultat favorabil. Tulcenii, cu o echipă solidă, au avut prima ocazie în minutul 8, prin Pantelie. Acesta a profitat de o greșeală a focșăneanului Feraru și a șutat în bara porții vrîncene. Treptat, echipa antrenată de Marian Brutaru și Aurel Pastia a echilibrat jocul și a avut două ocazii, prin Rîșcu și Bosancu, dar portarul Deltei și-a salvat echipa. În minutul 69, Gurguiatu (Focșani) și Ghe. Viorel (Tulcea) s-au lovit reciproc și au fost eliminați de arbitrul Ionică Serea. Pentru cîteva momente, partida a fost întreruptă, deoarece jucătorii ambelor echipe au fost prinși într-o încăierare generală. Spre final, focșănenii au trecut pe lîngă golul victoriei. Pătrașcu a șutat de la 20m, dar bara l-a salvat pe portarul tulcenilor. „Un meci greu, contra unei echipe care își respectă numele și ne-a tratat serios. Mă bucur că nu am pierdut și am evoluat cu tupeu. Mai avem de pus la punct unele aspecte legate de faza de atac. Pierdem ușor mingi în zona careului advers”, a spus antrenorul Aurel Pastia. CSM Focșani: Ivanciu – Toader, Gurguiatu, Feraru, Crăciun – Curteanu, Bucătaru, Săraru, Chivu – Rîșcu, Bosancu. Au mai jucat în partea a doua Ionel, Lupu, Cioran, Bîrsan, Pătrașcu, Duțu. Delta Tulcea: Mocanu – Grigorov, Lucan, Liviu, Mățel – Coconașu, Crețu, Crîngureanu, Horovei – Pantelie, Ghe. Viorel. Au mai jucat: Florea, Toma, Postelnicu, Vișan. CSM Focșani – Prefab 05 Modelu 0-1 (0-1) Fără Dogaru, Constantinescu, Balaur și M. Lazăr, toți accidentați, focșănenii au pierdut printr-un gol primit în minutul 38. Portarul Ivanciu a ieșit aiurea la marginea careului și Ghe. Dumitru a marcat cu un lob. Căldura excesivă de la ora partidei și oboseala acumulată în stagiul de verificare și-au pus amprenta pe jocul echipei noastre. Chiar și așa, Rîșcu a ratat incredibil din 6m, după o centrare a lui Curteanu. Cu două minute înainte de final, focșănenii au cerut un penalty, după o fault în careu asupra lui Stanciu, dar arbitrul Ionică Serea a făcut semn ca jocul să continue. „A fost un meci mai puțin reușit. Voi avea o discuție serioasă cu jucătorii, în care le voi spune unde și ce au greșit. Este posibil ca o parte din jucătorii aflați în acest moment în cantonament să plece mai repede acasă deoarece nu au confirmat așteptările”, a spus după meci, Dan Dumitru, președintele Consiliului de Administrație. În amicalul de ieri, CSM a testat și doi jucători de la Dinamo II București, Ion Alexandru și Cristi Gojman, dar evoluțiile acestora nu au fost pe placul tehnicienilor. CSM Focșani: Ivanciu – Toader, Gurguiatu, Crăciun, Feraru – Curteanu, Bucătaru, Gojman, Săraru – Rîșcu, Bosancu. Au mai jucat: Stanciu, Ionel, Lupu, Chivu, Duțu, Bîrsan, Cioran, Pătrașcu. Prefab 05: Rădulescu – Bold, Diță, Popa, Toma – Pojer, Bucur, Ivașcă, Rotaru – Anghel, Ghe. Dumitru. Au mai jucat: Rață, Feher, Jianu, Ghiradcea, Vajda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?