Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Model italian pentru Crîngul Petreşti


Experiența italiană în realizarea unor parcuri de recreere, a unor obiective turistice, ar putea fi folosită în dezvoltarea parcului din Crîngul Petrești. Modelul ar putea fi parcul de agrement prezentat într-un filmuleț, de către delegația italiană. Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a arătat că și administrația județeană intenționează să dezvolte un asemenea obiectiv turistic și de agrement. „La trei kilometri de Focșani există o pădure propice pentru a dezvolta un parc asemănător. Este un vis de 60-70 de ani al cetățenilor județului Vrancea. Această pădure a fost donată de regele Carol, cetățenilor din Focșani, tocmai pentru a realiza un parc de recreere. Pentru cetățenii acestei provincii, acest parc poate deveni unul regional. Văzînd imaginile provinciei dumneavoastră îmi dau seama că guvernele de după 1989 n-au înțeles nimic din experiența Uniunii Europene. Trebuie să îmi exprim regretul că, uitîndu-mă în ochii celor care sînt adversarii unor asemenea proiecte, îmi dau seama cît de răi sînt, puțini ce-i drept, unii dintre concetățenii noștri, atunci cînd este vorba de dezvoltarea județului Vrancea”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?