Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Întoarsă de la groapă


O bătrînă de 84 ani, din Nereju, nu a mai fost înmormîntată, ieri, existînd suspiciuni că nu a murit de bătrînețe. Floarea Rusu a fost găsită decedată, în casă, vinerea trecută. Ieri, rudele se pregăteau să o îngroape pe bătrînă, iar cînd să o scalde, conform tradiției, au văzut pe corp mai multe vînătăi. Imediat au fost anunțați oamenii legii din localitate, care au trimis cadavrul la SML în vederea efectuării necropsiei. Bătrîna locuia singură de mai mult timp. În altă ordine de idei, la Gugești, un boschetar care trăia din mila oamenilor din localitate a fost găsit mort pe stadionul din localitate. Mihai Contoman, de 59 ani, originar din Mărășești, a fost văzut ultima oară, în cursul zilei de ieri, la un praznic, în curtea unei biserici din Gugești. Potrivit polițiștilor, bărbatul a consumat băuturi alcoolice, iar la scurt timp a fost găsit decedat pe stadion. „Nu prezintă semne de violență și nu sînt suspiciuni cu privire la cauza morții. Cadavrul a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei”, au spus polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?