Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Cameriste plătite cu peste o mie Euro lunar


Vrîncencele cu experiență de minim șase luni în meseria de cameristă și cu vîrsta cuprinsă între 19 și 45 de ani, își pot depune dosarul la Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă în vederea obținerii unui contract de muncă în Spania. Contractele sînt pentru o perioadă de patru luni, iar salariul oferit de angajatori este de 1065,33 Euro brut lunar. Înscrierile în banca de date a OMFM se fac în interva-lul 23 aprilie – 25 mai 2007, în fiecare zi, între orele 9.00-16.00, la sediul instituției din strada Valter Mărăcineanu, nr.1-3, sector 1, București. Potrivit comunicatului dat publicității de OMFM, documentele necesare sînt următoarele: copie act de identitate și pașaport, cu valabilitate de minim șase luni; fișă personală și CV în limba română (ti-pizate OMFM); copie legalizată a certifica-tului de absolvire și/sau calificare și a cărții de muncă (toate paginile scrise); certificat de sănătate (conform HGR nr. 850/2002); cazierul judiciar în original care să ateste că soli-citanta nu are antecedente penale (termen de valabilitate șase luni); declarație pe proprie răspundere legalizată notarial din care să rezulte că solicitanta nu benefi-ciază de pensie de invaliditate; declarație pe proprie răspundere din care să rezulte numărul de copii minori aflați în întreținerea acesteia, autentificată la notariat; dovada emisa de Serviciul Public de Asistență Socială/primar, din care să rezulte că solicitanta de locuri de muncă în străinătate a notificat acestora intenția de a lucra în străinătate; două fotografii tip pașaport. De menționat este faptul că OMFM nu percepe nici un fel de taxe și comisioane pentru înscrierea în banca de date. „Persoanele care vor prezenta do-cumente falsificate, fie prin ștergerea sau adăugarea în mod intenționat a unor date din cuprinsul înscrisului, fie prin contrafacerea între-gului înscris, la înregistrarea dosarului personal în banca de date a OMFM în scopul obținerii dreptului de a beneficia de un contract de muncă în străinătate, vor fi denunțate de îndată organelor abilitate pentru cer-cetarea penală și pedepsirea faptelor comise. Precizăm că vor fi acceptate numai dosarele în care se prezintă toate documentele specificate, dosarul depus constituind primul pas în procesul de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate”, se precizează în comunicatul dat publicității.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?