Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Un soldat in termen a murit de meningită


Soldatul Cristian George Filipescu, incorporat, in februarie, la UM 01662 Craiova, a decedat,ieri la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Matei Balș” din București, informează MApN. Cristian Filipescu avea 26 de ani, era din București, nu era căsătorit și fusese internat cu diagnosticul „meningită meningococică fulminantă, cu insuficiență renală acută”. Militarul a fost internat, marți după-amiaza, la Spitalul Militar din Craiova cu diagnosticul „meningită acută meningococică, șoc septic diateză hemoragică”, după ce in cursul acelei dimineți i-a fost administrat un tratament simptomatic, in infirmeria unității. Din cauza evoluției rapide a bolii, Cristian Filipescu a fost transportat, miercuri, de o echipă SMURD la Spitalul de Boli Infecțioase din București. Direcția Asistență Medicală din MApN efectuează, la ordinul ministrului Apărării, un control de specialitate amănunțit, pentru determinarea cauzelor imbolnăvirii tinărului și pentru a se lua „măsurile ce se impun”. Spitalul Militar Craiova desfășoară ancheta epidemiologică in UM 01662, unde s-au luat deja „măsuri profilactice specifice”. Evenimentul este cercetat de Parchetul Militar Craiova și de o comisie condusă de colonelul Constantin Toma, locțiitorul comandantului Comandamentului Transmisiunilor, căruia ii este subordonată unitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page