Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

SCGCL va plăti redevenţă pentru exploatarea reţelei de apă-canal


Societatea de Gospodărire Comunală și Locativă (SCGCL) va plăti Primăriei Panciu o redevență în cuantum de 1% din valoarea încasărilor provenite din exploatarea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare ale orașului. Acest lucru se va realiza în baza unui contract de concesionare a bunurilor publice, reglementat de O.U.G. 54/2006, care se va încheia între SCGCL, în calitate de concesionar, și Primărie, în calitate de concendent. Pînă în prezent, activitatea de exploatare a rețelelor de apă, canalizare și livrare de agent termic de la Panciu nu a avut ca fundament un astfel de contract, ci un protocol de predare spre exploatare a bunurilor publice, lucru care nu mai este în conformitate cu legislația în vigoare. Potrivit acesteia, în orice situație de exploatare a unor bunuri publice producătoare de venituri, concesionarul trebuie să plătească concendentului o redevență. Aceasta se va constitui ca venit la bugetul local și, potrivit edililor pănceni, administrația nu urmărește să obțină un profit din perceperea ei: „Valoarea redevenței va reprezenta doar o mică parte din valoarea investițiilor făcute la infrastructura din domeniu”, au spus autoritățile păncene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?