Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Amenzi pentru locatari, condiţii drastice pentru administratori


Administratorii asociațiilor de proprietari vor fi atestați de primar, prin hotărîre de Consiliu Local. În aceste condiții, ședințele Consiliului vor fi sufocate de astfel de hotărîri. Conform noii legi, locatarii sînt obligați să-și întrețină imobilele și să le reabiliteze termic, altfel riscă să fie amendați de către asociație. În cazul în care un locatar întîrzie să achite dările către asociație, riscă să fie penalizat. Noua Lege a Asociațiilor de Proprietari nu va face decît să îngreuneze administrarea imobilelor. Dacă se vor pune în aplicare noile reglementări, nu va mai avea cine să conducă asociațiile de proprietari, asta pentru că cenzorii, președinții și administratorii trebuie să îndepli-nească condiții drastice pentru a accede în aceste funcții. Potrivit noii legi, cenzorul sau membrii comisiei de cenzori trebuie, obligatoriu, să aibă cel puțin studii medii și să depună într-un cont bancar o garanție „suficientă și îndestulătoare”, pe baza unui contract de garanție încheiat în acest sens. Una dintre principalele modificări se referă la obligarea locatarilor de a întreține și reabilita termic imobilele. În caz contrar, locatarii riscă să fie amendați de către asociație. O altă nouă prevedere este aceea că administratorii vor trebui atestați de primar, printr-o hotărîre a Consiliului Local. Astfel, dacă în prezent în municipiul Focșani sînt aproape 800 de asociații, ședințele Consiliului Local vor fi ocupate mai tot timpul de atestarea administratorilor, după cum spune consilierul Liviu Oloeriu, care este chiar președintele comisiei de evaluare a administratorilor. „Consiliul Local se transformă într-un făcător de hotărîri pentru atestarea admi-nistratorilor. Din cîte știu eu, în prezent aproape nici un administrator din Focșani nu mai este atestat dat fiind că le-au expirat atestatele, iar la un nou curs nu s-au înscris”, a declarat Liviu Oloeriu. Conform noii legi, cu un preaviz de 15 zile, proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul său al unui delegat al asociației, atunci cînd este necesar să se inspecteze, să se repare sau să se înlocuiască elemente din proprietatea comună la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spațiu. În cazuri de urgență, accesul se poate face și fără preaviz. Vestea bună este pentru cei care locuiesc la parter sau la primul etaj în blocuri prevăzute cu lift. Aceștia nu sînt obligați să contribuie la plata consumului de energie electrică, la reparațiile sau reviziile ascensoarelor. Asociația de proprietari poate stabili și un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 la sută pentru fiecare zi de întîrziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată. Cu toate că legea impune asociațiilor de proprietari să aibă personalitate juridică, în Focșani, din cele 795 asociații constituite, numai 743 au personalitate juridică, zeci de administratori „uitînd” să meargă la Tribunal pentru înregistrare. De asemenea, încă mai există 55 de asociații de locatari, în condițiile în care cu mult timp în urmă ar fi trebuit transformate în asociații de proprietari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?