Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Începe asfaltarea străzilor din Focşani


Administrația publică locală va demara, în următoarele zile, lucrările de refacere a mai multor străzi din municipiul Focșani. Primarul Decebal Bacinschi a declarat că cele două societăți care vor lucra la reabilitarea străzilor, respectiv Vega și Rotary, au adus deja o parte din utilaje. „Acum pregătim organizarea de șantier, firmele care vor lucra la refacerea străzilor aducînd deja utilajele. Nu vom avea diriginte de șantier specializat deoarece nu am reușit să angajăm unul. Lucrările vor fi supravegheate de angajații Primăriei”, a declarat primarul. Lucrările de refacere a carosabilului vor începe pe străzile Ovideniei-Contemporanului-Vîlcele, apoi se va trece în cealaltă parte a orașului, pe strada Ana Ipătescu. Bacinschi a declarat că abia după ce această stradă va fi gata, se va interveni pe strada Eminescu, dat fiind că nu se dorește blocarea circulației rutiere din zonă. „Societățile de utilități trebuie să-și facă lucrările ori înainte de a ne apuca noi de treabă ori în paralel cu noi. După ce asfaltăm nu mai au voie să spargă”, a spus edilul. Aleșii locali au aprobat în ședința de marți, realizarea studiului de fezabilitate pentru semaforizarea intersecției bulevardul Independenței cu străzile Peneș Curcanul-Greva de la Grivița-Aurora. Valoarea investiției se ridică la peste 600 mii lei, durata de realizare fiind de 3 luni. Primăria Focșani a făcut un împrumut bancar de 50 de milioane lei noi pentru reabilitarea a aproximativ o sută de străzi din munici-piu. Edilii speră ca investițiile să fie finalizate în doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?