Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Paraschiv Usturoiu este bolnav mintal ?


Paraschiv Usturoiu a fost diagnosticat în tinerețe cu schizofrenie paranoidă, susține prietenul acestuia Marian Gârleanu, într-un articol publicat într-un cotidian central, în 1998. Potrivit acestuia, diagnosticul a fost stabilit de o comisie medicală din cadrul Spitalului Militar Central, în 1975, în baza sa Usturoiu fiind declarat inapt militar. „Astfel, în presa locală (la nivelul anului 1998 – n.r. )a fost dezvăluit faptul că pînă în decembrie 1989 acesta (Paraschiv Usturoiu – n.r.) a fost colaborator al fostei Securități, dînd note informative sub pseudonimul Zampano iar în 1975 a fost declarat de Spitalul Militar Central «inapt serviciu militar activ» cu diagnosticul «schizofrenie paranoidă»”, arăta Gârleanu în articolul său. La vremea respectivă Usturoiu s-a apărat prezentînd un certificat medical semnat de un medic ortoped, doctorul Ion Albu, din care reieșea că ar fi sănătos mintal. În aceste condiții, ținînd cont de comportamentul său public, considerăm că Paraschiv Usturoiu nu poate rămîne într-o funcție publică, decît în condițiile în care o comisie medicală formată din medici specialiști va stabili că este în toate facultățile mintale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?