O fetiță de șapte ani are nevoie de 25 mii euro pentru un transplant de celule stem. Părinții ei au rămas fără bani în urma anilor de tratamente de recuperare în urma cărora fetița lor a reușit să meargă cîțiva pași. „De ce nu pot să alerg și eu ca alți copii ?”. „De ce nu merg și eu la școală ?”. „De ce, mami, nu pot și eu să mă dau în leagăn ?. „De ce nu pot să mă joc și să mă plimb în parc ?”… Sînt întrebările Melaniei, o fetiță de șapte ani, din Ciorăști, puse tot mai des nefericitei sale mame. Suferă de parapareză spastică și de ceva vreme a început să realizeze că duce o viață diferită de alți copii de seama sa. Părinții ei au făcut, timp de cinci ani, eforturi supraomenești astfel încît copila să se dezvolte cît de cît normal. Åži-au dat și ultimul leu pe recuperări făcute pe la tot felul de clinici din țară, pentru că în Focșani așa ceva nu există. Astfel, membrele Melaniei n-au înțepenit. Åži fetița a reușit să depășească imposibilul: să stea pe picioare și să facă cîțiva pași. A obținut programare pentru transplant de celule stem la Clinica din Beijing, China. Åži acum, tot viitorul său depinde de strîngerea sumei necesare : 25 mii euro. „Monitorul de Vrancea” demarează, începînd de astăzi, o campanie de presă în scopul salvării acestui copil. Situația micuței Melania este cu adevărat diferită de a oricărui alt copil diagnosticat cu parapareză spastică, pe care eu personal l-am întîlnit pînă acum. Poate delicatețea ei, poate inteligența ce-i strălucește în priviri și copilăreala vorbelor, sau poate tenacitatea de care a dat dovadă în dorința de a-și învinge boala, m-au făcut să o privesc din start ca pe o învingătoare. Dacă Mariana, mama sa, nu mi-ar fi povestit dinainte ce dramă trăiește alături de fiica ei, aș fi putut jura, văzînd-o, că Melania este un copil absolut normal. Este atîta veselie în ochișorii ei, atîta zîmbet îi luminează chipul, atîta neastîmpăr îi străbate trupul încît mai degrabă m-aș fi așteptat s-o văd zbughind bucuroasă, la joacă ! În loc de asta însă, am văzut doar cîțiva pași făcuți pe piciorușe rigide… Dar cîtă muncă în spatele acelor pași ! „Am născut fetița prematur, la șase luni jumate. Avea doar un kilogram și jumătate. Am sperat și am crezut că va fi bine, eram atît de bucuroși că o avem! La șapte luni mi s-a părut că totuși, ceva nu-i în re-gulă și am dus-o la control la spitalul «Budimex» din București. Acolo mi-au spus că fetița e sănătoasă. La un an jumate vedeam că nu-și ține capul bine, nu stă în funduleț… Iar am fost la «Budimex», iar mi-au zis că-i bine… De abia la doi ani și două luni, la Spitalul nr.9 i-a fost pus diagnosticul. Åži de atunci am început cu recuperarea”, povestește Mariana. Pur și simplu nici ea, nici soțul său nu au putut să accepte că fetița lor, lumina ochilor lor, va ajunge în stadiul de… „legumă”. Åži au început lupta pe viață și pe moarte cu această cumplită boală, pe care au reușit pînă la urmă, să o supună dar nu și s-o învingă. Cinci ani, din clinică în clinică Firește, Melania a fost încadrată în gradul I de han-dicap iar mama i-a devenit asistent personal. Cinci ani, amîndouă au trecut de la o clinică la alta, dintr-un spital în altul în timp ce tatăl muncea, străduindu-se să adune bani pentru următoarea internare. După ce fetița a împlinit trei ani însă, Mariana a fost nevoită să-și plătească spitalizarea. Iar asta și drumurile de la și pînă la locul unde copila trebuia să facă tot cîte o lună de recuperare, le-au secătuit bieților oameni toate resursele financiare. Nu însă și pe cele sufletești, mai ales că rezultatele strădaniei lor supraomenești se văd cu ochiul liber. „Am fost cu Melania la recuperare la Spitalul «Marie Curie», Budimex din București, la Spitalul «1 Mai» din Oradea, apoi la Centrul de recuperare neuromotorie «Poiana Ocniței» din Dîmbovița și în alt centru în Covasna. În 2004 i s-au făcut și operații la tendoane. Anul trecut, în septembrie, i-am făcut rezonanță magnetică cerebrală și am trimis documentația toată la Clinica din Beijing China. Am primit răspuns favorabil, sîntem așteptate acolo pe 25 noiembrie anul ăsta dar trebuie să plătim 25 de mii de euro. Am văzut un copil care s-a întors de acolo pe picioarele lui, și înainte nici nu putea sta în fund… Vă rog să mă ajutați, este singura noastră speranță de a o vedea pe Melania pe picioarele ei. Åži este tot ce ne dorim… Pentru asta am luptat pînă acum. Pentru asta trăim…”, a spus Mariana. Are doar 28 de ani și este sfîșiată de suferința de a-și vedea unicul copil pus în fața unui viitor incert. Cu atît mai mult cu cît de anul trecut nu a mai reușit să-și ducă fetița la recuperare. N-a mai avut bani. „Pentru o lună de spitalizare trebuie să plătesc pentru mine, ca însoțitor, peste opt milioane lei”, a explicat trist. Åži de unde ? Fabrica de ulei la care lucra soțul ei s-a închis. Iar singurii bani ce le intră acum în casă sînt leafa ei de însoțitor. Åži alocația dublă a fetiței. Melania își cere dreptul la viață Mult timp, dorința Melaniei de a fi înconjurată de copii nu a putut fi îndeplinită. Copila a trebuit să se mulțumească doar cu imaginea și compania bolnăvio-rilor și a oamenilor cu halate albe întîlniți prin spitale. Conștienți că fetița lor are nevoie de socializare și de faptul că intelectul ei îi permite să învețe și să deprindă lucruri normale pentru vîrsta sa, părinții au dus-o la grădiniță în Ciorăști. Nu puteau să-i asigure însă în paralel și tratamentul de recuperare necesar, pentru simplul motiv că în Focșani, un centru care să ofere astfel de servicii nu există. Åži atunci, bieții oameni s-au decis să plece săptămînal la Buzău și să locuiască la o rudă, numai ca să-i asigure Melaniei o copilărie cît mai apropiată de normal. „Am găsit acolo o fundație care a înființat o grădiniță pentru copii cu boala Melaniei. Tot acolo i se face și recuperare, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai mergem la clinicile de specialitate”, a explicat Mariana. Femeii i se rupe inima cînd copila o întreabă de ce nu o duce la școală. De cînd a crescut mai mare, a început să realizeze că alți copii pot face lucruri de care ea nu este capabilă. Åži nu înțelege de ce. Åži atunci își întreabă părinții… În cuvinte simple, ea își cere de fapt, dreptul la o existență normală. Ceea ce dorește și poate însă cu mintea și sufletul, nu poate cu trupul. Pentru acest lucru, această fetiță are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Sănătatea sa costă 25 de mii de euro. E mult ? E puțin ? Am putea aprecia vreodată contravaloarea în bani a sănătății propriului nostru copil ? Dacă doriți să o ajutați, puteți face donații. Numerele de cont deschise de Mariana Marin, la Banc Post, pentru fetița sa, sînt: RO62RNCB0096067629630002 (euro) și RO89RNCB0096067629630001 (RON). Numărul de telefon al mamei : 0724145566. Iar adresa sediului redacției noastre, o cunoașteți…
