Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Macovei a împiedicat extrădarea lui Munaf în România


Vicepreședintele Camerei Deputaților Victor Ponta susține că cererea de extrădare formulată de Curtea de Apel București referitoare la Mohammad Munaf nu a fost transmisă autorităților, din cauza unui ordin emis de ministrul Justiției, Monica Macovei. „Este un ordin al ministrului Justiției, al unui om politic, prin care o cerere a justiției din România nu a fost pusă în aplicare. Faptul că mi-nistrul Justiției a oprit această cerere a instanțelor românești se explică în primul rînd printr-o decizie politică, de a nu deranja autoritățile americane, dar și prin dorința de a ascunde adevărul referitor la cazul Mohammad Munaf”, a afirmat Ponta. În documentul, pe care de-putatul susține că l-a obținut pe căi oficiale, se arată că nu au fost întrunite condițiile de regularitate internațională pentru a se solicita extrădarea lui Munaf „deoarece acesta nu se află pe teritoriul SUA sau pe un teritoriu ocupat sau aflat temporar sub controlul acestora”, așa cum prevede Convenția de extrădare încheiată și semnată la București la 23 iulie 1924 între România și SUA. Ponta a acuzat-o însă pe Macovei că „a împiedicat” judecarea lui Munaf de autoritățile române pentru a nu se afla adevărul în cazul răpirii celor trei jurnaliști. „Faptul că ministrul a oprit acest ordin se explică prin decizia politică de a nu deranja autoritățile americane și acest lucru se înscrie într-un proces mai larg de ascundere a adevărului în acest caz”, a spus Ponta, adăugînd că „s-a preferat de autoritățile române ca Munaf să fie supus unei judecăți care nu se înscrie în normele drepturilor omului, și să fie condamnat la pedeapsa capitală”. Deputatul PSD consideră că procesul care se desfășoară în România în acest caz „este o mascaradă”, și a acuzat-o pe Macovei că „a participat la mușamalizarea întregii afaceri, probabil cu prețul vieții lui Munaf”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?