Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Reţetă compensată pentru un mort


O comisie din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a verificat modul de eliberare a 3.000 de rețete compensate aferente lunilor ianuarie-martie și aprilie-iunie. Deși existau suspiciuni că aceste acte medicale ar fi fost eliberate de către medici unor persoane decedate, doar un singur astfel de caz a fost confirmat. Potrivit Danielei Stoica, directorul interimar al CAS, acest caz s-a înregistrat în mediul rural. În urma anchetei s-a stabilit că medicul a greșit doar datele de identitate ale unei persoane. „Am constatat că acel medic avea în evidență două paciente cu același nume. Greșeala sa a constat în faptul că a trecut greșit CNP-ul în rețetă, atribuindu-l pe cel al persoanei decedate celuilalt pacient. Nu este un caz deosebit, mai ales că valoarea rețetei era de doar un milion de lei vechi, bani care i-au fost imputați medicului”, a precizat doctorul Daniela Stoica. Directorul CAS a dat lămuriri și în privința suspiciunilor care au planat asupra celor 3.000 de rețete. „Există acea perioadă aglomerată la începutul lunii cînd medicii eliberează foarte multe rețete compensate. Au existat bolnavi care au decedat la cîteva zile după eliberarea rețetei, datorită unor complicații oncologice, pentru care nu exista un prognostic bun”, a precizat directorul CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?