Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Autorii crimei de la Popeşti au fost condamnaţi


Magistrații Tribunalului Vrancea s-au pronunțat pentru a doua oară, după ce judecătorii Curții de Apel Galați au trimis cauza spre rejudecare, în dosarul în care 4 tineri sînt acuzați de omor deosebit de grav. Marius Frîncu, Daniel Anton Papuc, Ion Manolache și Vlad Scarlat au fost acuzați că la sfîrșitul lunii iulie 2004 au ucis-o cu sînge rece pe Sofia Dărăbăț, din Popești, cu scopul de a o jefui. Cu o singură excepție, judecătorii au menținut pedepsele aplicate anterior inculpaților. Astfel, Marius Frîncu va face închisoare în următorii 25 de ani, Daniel Anton Papuc a fost condamnat la 18 ani închisoare, Ion Manolache la 17 ani închisoare, după ce inițial primise 18 ani, iar Vlad Scarlat a primit 16 ani de detenție. La sfîrșitul lunii iulie 2004, Sofia Dărăbăț a fost găsită, moartă, în propria-i casă, snopită în bătaie și spînzurată cu cablul de la telefon. Criminalii știau că femeia are bani și aur în casă, așa că au acționat după un plan bine pus la punct, avînd la ei inclusiv cagule și mănuși de cauciuc. Într-un alt dosar, magistrații Tribunalului Vrancea l-au condamnat la 8 ani închisoare pe Marian Micloș, din Cîrligele, acuzat de lovituri cauzatoare de moarte. De asemenea, în acest dosar, judecătorii au respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor, formulată de unul dintre procurorii de ședință. La ultimul termen al procesului, avocatul lui Micloș a precizat că inculpatul nu a intenționat nici un moment să suprime viața micuțului Marian Ciubotaru. „Inculpatul nu realizează gravitatea faptelor sale, mai mult el nu a dorit să suprime viața copilului în vîrstă de trei ani. Victima era fără apărărare, inclusiv din partea mamei sale. Copilul care a decedat era suferind, el a murit din cauza bolilor de care suferea”, a declarat avocatul inculaptului. Mariana Ciubotaru, concubina lui Micloș și mama minorului decedat, nu a putut fi audiată la cercetarea judecătorească, polițiștii afirmînd că există posibilitatea ca aceasta să fie plecată de țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?