Adela Boeru, de 79 de ani, din satul Făurei, comuna Garoafa, a fost găsită de preotul paroh Maricel Murgu putrezind de vie, mînjită de fecale și puroi, pe un preș nenorocit aruncat pe salteaua aspră de iută a patului. Angajamentul îngrijirii bietei bătrîne nevăzătoare și l-a luat de mai multă vreme un nepot de-al ei, Vasile Gavriliu. Vecinii spun însă că acesta n-a făcut decît să-i ia femeii indemnizația de nevăzător, să pună lacătul pe poartă și să o încuie singură în casă, ca să nu mai poată ajunge la ea nici un ajutor. Cît de cîinos la inimă și negru la suflet trebuie să fie un om, ca să poată rămîne nepăsător față de chinurile de neimaginat prin care a trecut și trece încă, biata tanti Maria? Se mai poate numi oare om fiul sărmanei bătrîne, fost ofițer, care și-a lăsat mama de izbeliște de ani de zile? Åži ce denumire ar putea fi dată nepotului dinspre frate a acesteia, Vasile Gavriliu, care deși și-a luat angajamentul să-i fie însoțitor, a lăsat-o să putrezească de vie în cea mai crîncenă mizerie? De mai bine de un an, tanti Adela, după cum îi spun toți vecinii, a îndurat suferințe crunte, imposibil de imaginat pentru oricare individ cu frică de Dumnezeu. Ea, care a fost femeie zdravănă, gospodină desăvîrșită, a ajuns bătaia de joc a rudei în care a făcut greșeala de a avea încredere. Nici unul dintre toți vecinii nu-și pot crede ochilor în ce hal a adus-o pe biata femeie nepăsarea celui ce ar fi trebuit – dacă tot i-a luat lunar indemnizația de nevăzător de peste patru milioane lei – s-o îngrijească omenește! De cîteva luni încoace, în curtea lui tanti Adela nu mai putea intra nici una dintre vecinele care obișnuiau să-i aducă de mîncare, să o spele, să-i mai facă ordine în odaie. Nepotul, Vasile Gavriliu, a ferecat-o zdravăn: i-a pus lacăt pe poartă și a încuiat și ușa prin care se putea ajunge la patul de suferință al sărmanei. Deși casa este proprietatea bătrînei, vecinii nu au îndrăznit să forțeze intrarea. Au ascultat însă, neputincioși, cu lacrimi în ochi, țipetele îngrozitoare ale nefericitei. „Toată vara trecută a ținut-o nepo-su numai închisă în casă. A pus lacăt la poartă și i-a încuiat ușa. Nici la poartă n-o mai lăsa să iasă, că a fost o vreme cînd tanti Adela mai putea merge cu cadrul. El și-a dat acordul să o îngrijească și uite ce bine a îngrijit-o! Păi cînd o îngrijeam noi, vecinii, tanti Adela avea ce mînca, avea cît de cît curat, un pat înfățat! Acum este slabă vai de capul ei, i-au ieșit și dinții din gură de slabă și este toată numai rană! Ce mai țipa săraca, și noi nu puteam face nimic… Ce am văzut eu ieri, cu ochii mei, e de groază..!”, a spus una dintre vecinele ce s-au adunat imediat în jurul reporterilor noștri. „Mi s-a încrețit carnea pe mine!” Cel care a descoperit-o pe tanti Adela zăcînd acoperită de mizerie a fost preotul paroh, Maricel Murgu. El a povestit că înainte de Paște, a trecut pe la casa bătrînei, ca de obicei, s-o împărtășească, dar de această dată n-a putut intra. Era lacătul pus pe poartă. „O știam pe tanti Adela. Pînă cînd a intrat nepotu-său, ăsta, să o îngrijească, creștinii din zonă au avut grijă de ea și arăta bine. Dar cum am găsit-o eu ieri (alaltăieri -n.r.) este de neimaginat! În 20 de ani de preoție n-am văzut așa ceva! Am fost preot în mai multe parohii dar așa ceva n-am mai întîlnit! Zăcea pe un preș din coade, pe o saltea din iută, din aia aspră. Era închisă cu cheia, am putut intra după ce un vecin a reușit să găsească cheia și să descuie. Tanti Adela era plină de mizerie, de răni, o durea tot corpul. I-am făcut sfîntul maslu și cînd i-am dat plapuma la o parte s-o ung cu untdelemn sfințit mi s-a încrețit carnea pe mine de ce am văzut! După maslu, nea Vasile, nepotu-său, mințea cu nerușinare. Mă mințea pe mine la ochi, că i-a dat de mîncare! Ce mîncare i-a dat, că eu m-am chinuit să-i deschid gura ca s-o împărtășeșc! Mințea cu nerușinare, cu toate că i-am spus că am văzut cu ochii mei în ce hal era! I-am spus nenorocitului ăsta că e păcat de la Dumnezeu să lase un om în halul ăla! Să se gîndească că ia bani pentru ea, că are datoria s-o îngrijească!”, a spus, peste măsură de revoltat, preotul Maricel Murgu. Åži vecinii bătrînei s-au crucit de halul în care a fost găsită aceasta. Ei au povestit că nici „în cocina porcească nu găseai așa ceva” și că în camera de suferință nu se putea intra decît „cu masca pe figură”. Ei îl consideră extrem de vinovat de toată această situație și pe fiul Adelei, „fost maior, ieșit la pensie cu Ordonanța”, care nu a catadicsit să întrebe măcar, de ani de zile, ce face maică-sa. „Are apartament în Focșani dar acum este plecat în Italia. Nevastă-sa a venit din Italia dar pe la bătrînă nu s-a obosit să treacă”, a spus una dintre vecine. „Depășește patru milioane, cît mănîncă”! Împins de la spate de preot și de vecinii Adelei, sau poate înspăimîntat de reacția acestora, Vasile Gavriliu a trimis pe cineva ieri dimineață să facă curat în odaia sărmanei, s-o spele, s-o schimbe și să-i înfețe patul. A lăsat chiar și poarta slobodă, ca să poată intra cine-o vrea și a plecat liniștit, la casa lui de la șosea. Acolo l-au găsit și reporterii „Monitorului”, ce l-au vizitat ieri împreună cu referentul social al Primăriei Garoafa și cu șeful de post din comună. Senin, Vasile Gavriliu nu s-a arătat deloc vinovat de starea bătrînei spunînd chiar că el a îngrijit-o cum nu se putea mai bine. Ba mai mult, a explicat că cele patru milioane lei, adică indemnizația de nevăzător a sărmanei Adela, o cheltuia numai pentru ea! „Eu am îngrijit-o mereu. I-am dus mîncare și dacă stau să mă gîndesc, s-ar putea să depășească patru milioane cît mănîncă într-o lună. Poarta am încuiat-o tot pentru ea, că avea probleme cu stomacul și dacă mînca ceva ce nu-i pria, umplea peste tot de rahat. Am încuiat să nu-i mai ducă vecinii cine știe ce mîncare, să-i facă rău la stomac. Åži să știți că n-a fost săptămînă să nu mă duc la comisie, la Focșani, să insist s-o ia s-o ducă la azil la Măicănești”, a explicat, cu sufletul cît se poate de împăcat, Vasile. Oricîte povești ar spune el însă, este contrazis de halul în care arată acum biata Adela. Carnea trupului ei duhnește, putrezește, supurează, se lipește de cearceafuri… Nu mai poate vorbi. Nu se poate mișca. Nu-și mai poate striga chinul. Pierdută în suferință, șoptește doar, dac-o întrebi, un singur cuvînt. Un cuvînt neglăsuit, dar care se poate citi cît se poate de clar pe buzele ei arse: „doare…”
