Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Liderii social democraţi încearcă să păstreze unitatea partidului


Frămîntările apărute în PSD după îndepărtarea lui Adrian Năstase de la conducerea partidului și a Camerei Deputaților s-au soldat pînă acum, cu plecarea din partid a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, și a mai multor primari din țară. Surse din PSD spun că alți 30 de deputați iau în calcul demisia din partid. Eugen Bejinariu, Ovidiu Brînzan, Petre Daea, Zamfir Dumitrescu, Marin Diaconescu sînt ultimele persoane despre care se zvonește că ar părăsi „barca” PSD. Deputatul Eugen Bejinariu, fostul secretar general al Guvernului Năstase, este primul care și-a anunțat public intenția de a părăsi PSD. În plus, în presă au apărut tot mai multe informații despre o eventuală înscriere în Partidul Conservator a lui Adrian Năstase, care ar putea fi însoțit de mai mulți parlamentari și de membri ai unor filiale PSD. Deși atît Năstase, cît și Partidul Conservator au negat, social-democrații așteaptă ca Mircea Geoană sau, mai ales, Ion Iliescu, să îl convingă pe Adrian Năstase să rămînă în partid. Liderii partidului susțin că în ciuda valului de demisii, deși este o situație dificilă, PSD nu se va sparge. „E o perioadă mai dificilă. Nu e nimic nou că în viața unui partid apar și astfel de momente. Sînt foarte multe speculații despre unele plecări din partid. Sînt convins că nu vor fi punctuale. Cei care doresc să facă parte din partid sînt, în continuare, bineveniți”, a declarat împăciuitor, președintele PSD, Mircea Geoană. De asemenea, Miron Mitrea a declarat, ieri, că PSD nu se va scinda, deși se vor înregistra plecări din partid. El a precizat că eventuala demisie a lui Adrian Năstase ar însemna o pierdere din punct de vedere politic. „Nu se rupe PSD. Vor fi ceva plecări, greu de apreciat cît de multe vor fi, dar de aici și pînă la a vorbi despre scindarea partidului este mult”, a afirmt Mitrea. Despre posibila plecare a lui Adrian Năstase din PSD, Miron Mitrea spune că fostul șef al Camerei Deputaților este cel care trebuie să-și decidă viitorul politic, dar că o eventuală demisie a acestuia ar însemna o pierdere. Nici Ion Iliescu nu știe ce va face Adrian Năstase în viitor, însă își exprimă speranța că acesta va lua o decizie doar după ce va analiza foarte bine consecințele. Senatorul Iliescu spune că a apreciat și încă apreciază calitățile dovedite de Adrian Năstase în funcția de premier, la fel și guvernarea PSD, pentru că oricine poate să vadă calitatea diferită a modului în care a fost gestionată țara comparativ cu metodele aplicate de actuala guvernare. Fostul președinte al PSD a mai arătat că imaginea negativă a lui Năstase a fost sancționată la alegerile partidului de anul trecut, cînd membrii PSD „s-au declarat nesatisfăcuți deoarece congresul nu a dat semnalul corespunzător în privința stabilirii responsabilităților celor care au adus această imagine partidului”.Astăzi liderii PSD se vor întîlni cu grupurile parlamentare din Senat și Camera Deputaților „în semn de solidaritate pentru perioada grea prin care trece partidul”. De asemenea, vor avea loc discuții la Biroul Permanent Național de luni „unde vor fi trasați pașii următori pentru viața partidului”, a mai spus Geoană. „Vom propune organizarea, în liniște și calm, a unui consiliu național unde vom vedea ce este de făcut. Vom avea în zilele următoare întîlniri cu colegii noștrii din teritoriu, iar săptămîna viitoare avem discuții cu reprezentanții organizațiilor județene. Vom face tur de forță în organizații”, a anunțat șeful PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?