Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Fetiţă spînzurată într-un gard


O fetiță de numai un an și opt luni, din Vulturu, a murit ieri dimineață, strangulată cu șnurul de la căciuliță de gardul casei părintești. Anișoara Grigoraș, (28 ani), mamă a patru copii, nici nu a realizat cînd s-a întîmplat totul. Micuța Daniela Evelina Grigoraș, de numai un anișor și opt luni, a rămas singură în casă, mama ei ocupîndu-se de animalele din gospodărie, în timp ce bunica plecase la grădiniță după ceilalți trei copilași. Din spusele mamei, Daniela a ieșit din casă căutîndu-și prin curte mingea. „A venit lîngă gard să își ia mingea cu care se juca de obicei. Cum s-a aplecat, nu știu, pentru că a rămas spînzurată acolo. Cînd am venit eu din spate, era rece deja. Nu am avut ce să-i mai fac. Eu plecasem să dau de mîncare la animale și ea a rămas singură”, ne-a spus Anișoara Grigoraș. Cea mai afectată de întîmplare era bunica fetiței, care nu se mai putea opri din plîns. Bătrîna ne-a povestit că, în ultima vreme, i se părea că micuța era puțin schimbată, deși părinții Danielei nu au avut nicodată probleme cu ea. „Era o fetiță robustă, bucălată. În ultima vreme prea venea pe lîngă mine și mă lua de gît, spunîndu-mi să nu plec niciodată. Am zis că nu face a bine! Atît i-a fost ei scris. Nu e nimeni vinovat, dar parcă prea repede a plecat dintre noi”, ne-a spus bunica micuței, printre lacrimi. Vecinii familiei Grigoraș spun că părinții celor patru copii sînt oameni necăjiți, fiind nevoiți să muncească cu ziua prin sat pentru a le asigura micuților măcar pîinea zilnică. În aceeași casă locuiește și bunica copilașilor, însă aceasta se ocupă mai mult de gospodărie. Cadavrul Danielei a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea în vederea efectuării necropsiei. Oamenii legii au deschis deja o anchetă în acest caz, însă așteaptă rezultatele medico-legale. „În urma primelor verificări s-a stabilit că fetița se plimba prin curte cînd s-a apropiat de un gard pentru a lua o minge. S-a agățat cu căciulița care era prinsă la gît cu o baretă de un cui și a murit spînzurată”, ne-au spus polițiștii care anchetează cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?