Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Laura Stoica va cînta pentru îngeri


Cunoscuta cîntăreață Laura Stoica a murit, joi seara, într-un tragic accident de circulație petrecut pe șoseaua București-Urziceni, în care și-au mai pierdut viața logodnicul acesteia și un tînăr din comuna Slobozia Bradului. Polițiștii au stabilit că Dacia Papuc condusă de Viorel Ionuț Duia (21 ani) a pătruns pe contrasens într-o curbă și s-a izbit frontal de un Renault Clio condus de Cristian Mărgescu, baterist în trupa cîntăreței, în vîrstă de 36 de ani. Singurul supraviețuitor a fost tatăl vrînceanului, Nicușor Duia, (42 ani), care s-a ales cu multiple fracturi. Întreaga suflare muzicală românească este în doliu, în aceste zile, după ce cîntăreața Laura Stoica (38 ani) și-a pierdut viața împreună cu logodnicul ei într-un accident la baza căruia a stat un tînăr din comuna vrînceană Slobozia Bradului. În condiții neelucidate de polițiști, Reanultul Clio condus de Cristian Mărgescu, baterist în trupa cîntăreței a fost izbit frontal, joi seara pe DN 2, în afara localitãții Sinești, județul Ialomița, de o Dacia Papuc condusă de Viorel Ionuț Duia (21 ani), un tînăr de etnie rromă, din Slobozia Bradului. Impactul frontal dintre cele două autoturisme a fost atît de puternic încît 3 dintre cele patru persoane aflate în mașini au murit pe loc, singurul supraviețuitor fiind Nicușor Duia, (42 ani), tatăl tînărului vrîncean. „Accidentul s-a produs în timp ce Viorel Ionuț Duia, de 21 ani, din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, conducea o autoutilitară în direcția București-Urziceni, iar într-o curbã ușoarã la dreapta, a pãtruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontalã cu un autoturism Renault Clio, proprietatea lui Adriana Laurenția Stoica, condus de Cristian Mărgescu, de 36 ani, din București. În urma impactului, cei doi conducãtori auto și Adriana Laurenția Stoica, de 38 ani, din București, ocupant al locului dreapta fațã în autoturismul Renault, au decedat pe loc. Totodată, Nicușor Duia, tatăl lui Viorel, pasager în autoutilatară, a fost rănit grav, fiind internat la un spital din București. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat al poliției rutiere Ialomița. Doliu și în comuna Slobozia Bradului În urma tragicului accident, comunitatea de rromi din comuna Slobozia Bradului este îndoliată de pierderea tînărului Viorel Duia. Împreună cu tatăl său, acesta se întorcea dinspre București spre Vrancea cu Papucul încărcat cu acumulatori auto, pe care urmau să-i vîndă la Remat. Familia tînărului a aflat cu groază că Viorel și-a pierdut viața într-un tragic accident, în timp ce tatăl său a fost rănit grav. Cîteva sute de rromi erau strînși, ieri, în curtea familiei Duia, așteptînd ca trupul neînsuflețit al tînărului să fie adus acasă. Reporterii noștri au găsit-o pe mama băiatului în pragul casei, țipînd de durere în timp ce rudele încercau s-o liniștească. Alături de ea, în stare de șoc, se afla tînăra soție a lui Viorel Duia. Nici una dintre rudele prezente nu le-au putut liniști pe femei, acestea plîngînd într-una, profund marcate de pierderea suferită. Unul dintre verii lui Viorel Duia ne-a declarat că acesta era un șofer cu experiență, avînd permis de conducere de peste trei ani. „Vărul meu avea permis de 3 ani de zile și se pricepea la condus. Mașina, în care era cu taică-su, era încărcată cu baterii auto, care erau luate de undeva din zona Bucureștiului. El ducea bateriile la Remat (centrul de colectare a fierului vechi) și din asta își cîștiga existența. Nu făcea nimic rău. Acum s-a dus…iar tatăl lui este și el destul de rănit. Am înțeles că are mai multe fracturi la picioare și coloana vertebrală. Acum, Viorel a lăsat în urmă o soție și un băiețel de numai 4 luni. Este o mare durere pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut”, a spus Vasile Marius, unul dintre verii lui Viorel Duia. „Ar putea fi mîna tîlharilor din Movilița” Rudele tînărului mort nu exclud posibilitatea ca tragedia să se fi datorat unor rromi din comuna ilfoveană Movilița, care jefuiesc autoturismele cu marfă care trec prin zonă. „Din ce ni s-a spus și nouă, se pare că în accident ar mai fi fost implicată o altă mașină, care a dispărut de acolo. Cică l-ar fi tamponat sau i-ar fi tăiat calea… nu știm exact. Se prea poate să fie mîna rromilor din Movilița, care stau și fură la drumul mare. Au mașini puternice, te fac să oprești pe marginea drumului iar apoi îți iau cu forța tot ce ai în mașină. Cei care circulă în zona Sinești știu foarte bine acest lucru și de aceea nu opresc mașinile acolo. Dacă trecem pe acolo și vedem un polițist pe marginea drumului care ne face semn cu mîna să oprim mașina, nu o facem pentru că aproape sigur este un tîlhar. Åžtim că și-au făcut rost de ținute de poliție ca să păcălească șoferii. Doar dacă vedem mașina Poliției oprim, altfel nu”, a mai spus unul dintre apropiații familiei Duia, în timp ce aștepta ca la Slobozia Bradului să fie adus sicriul în care se afla trupul neînsuflețit. Tînărul va fi înmormîntat duminică, la funeralii fiind așteptați să ia parte aproximativ 1.000 de persoane, familia lui Viorel făcînd parte din cultul pocăiților. Fiecare familie are în curte o Dacia Papuc În comuna Slobozia Bradului, majoritatea populației de etnie rromă se îndeletnicește cu de-ale comerțului, în special strîngerea de fier vechi pe care apoi îl vinde la Remat. Conform datelor înregistrate la Primărie, cele 5100 de suflete cît numără comuna, dețin peste 500 de autoturisme Dacia Papuc, alte aproximativ 200 circulînd fără a fi înregistrate. Demn de precizat este faptul că, în vara lui 2005, o rudă de-a lui Viorel Duia a murit tot într-un accident rutier, pe DN2, Dacia Papuc fiind încărcată și atunci cu acumulatori de mașini. (Casetă) O viață dedicată muzicii Laura Stoica (38 ani) a anunțat pe 1 martie că era însărcinată în luna a treia, după ce ani la rînd a crezut că nu poate avea copii. Ea s-a logodit cu Cristian Mărgescu, bateristul din trupa ei, de Dragobete. Laura Stoica s-a născut la 10 octombrie 1967 și s-a lansat în `90 la festivalul de la Mamaia. Un an mai tîrziu este declarată cea mai bună solista pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, de Bogdan Cristinoiu, drept melodia anului. Între 1987-1991, Laura Stoica a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente. Primul ei album, numit „Un actor grăbit”, a fost lansat în 1992. Au urmat albumele „Focul” – 1994, „Nici o stea” – 1997, „Oameni de zăpadă” – 1997. Melodiile ei au fost incluse pe diverse compilații. În 2000 a absolvit Facultatea de Teatru, Secția Arte, din cadrul Universității Ecologice din București, în clasa Adrianei Popovici. În ultimii ani a lansat numeroase piese rock de mare succes și a participat la numeroase turnee în țară și în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?