Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Păcăliţi de promisiunile Guvernului


Sinistrații de la Vadu Roșca nu se vor putea muta în casele construite de Guvern nici în această primăvară, deoarece constructorul nu și-a onorat obligațiile stabilite prin contract. „Monitorul de Vrancea” a tras un semnal de alarmă încă de anul trecut despre calitatea lucrărilor realizate de firma controversatului om de afaceri Clement Mocanu. Săptămîna trecută, comisia de recepție tehnică a locuințelor de la Boțîrlău i-a mai dat un termen lui Clement Mocanu, pînă la 30 aprilie, pentru finalizarea lucrărilor prevăzute în contract. Prin anexele la raport s-au stabilit refacerea plafoanelor de rigips, etanșarea acoperișurilor, realizarea finisajelor interioare, acestea fiind doar cîteva din problemele găsite. Picătura care a umplut paharul a fost descoperirea unei case la care cimentul a fost înlocuit cu pămînt. Pentru lucrările realizate pînă acum, societatea constructoare desemnată de Guvern, SC American Romanian Company din Tîrgu Cărbunești, a încasat 18 miliarde de lei vechi. Pentru sinistrații care fac zilnic naveta între Vadu Roșca și Boțîrlău, promisiunile guvernanților făcute anul trecut nu s-au dovedit decît vorbe în vînt. Deși abia așteptau să se mute în case noi, unde să își aducă sobele și mobila care nu le-a fost luată de ape, sinistrații vor trebui să mai aștepte pînă cînd muncitorii aduși de Clement Mocanu vor termina toate lucrările. Între timp, oamenii se chinuie să își scoată din pod, zăpada intrată prin onduleurile tablei de pe acoperiș. „Eu m-am îngrijit și am mai pus ceva să nu intre zăpada. Am bătut o scîndură și poate nu mai intră zăpada, să nu mai fie probleme. Poate dă Dumnezeu și om avea zile să ne mutăm și noi aici”, a spus Ioana Andrei. Cu toate că a beneficiat de mai multe amînări din partea autorităților, firma lui Clement Mocanu, SC American Romanian Company din Târgu Cărbunești, nu a reușit să termine decît două case în care pot locui oameni, din cele 148 pe care s-a angajat să le construiască. Åži acelea au fost ridicate mai mult pentru a impresiona autoritățile de la București, cele care trebuiau să ofere banii. În schimb, constructorul a solicitat și primit aproape 18 miliarde lei vechi în contul lucrărilor. Cu rigipsul umflat, fără tencuieli la coșul de fum sau finisaje interioare, locuințele au rămas o simplă promisiune cu care guvernanții îi amăgesc pe sinistrați. „Nu putem să ne mutăm acum. Sînt încă ude, nu avem cum să stăm acum în case. A intrat zăpadă prin pod și se umflă rigipsul ăla. Venim mereu aici, să vedem ce mai fac oamenii, dacă se mai lucrează. Am adus pat, sobe. Dacă se încălzește atunci venim și stăm aici. Toată iarna am stat pe la neamuri, că aici nu puteam sta în iarna asta”, a spus Ioana Tanasache. O altă bătrînă muncea de zor, la curățarea casei în care urmează să se mute. Cu sprijinul cîtorva muncitori de pe șantier, femeia a scos zăpada din casă și a acoperit cu spumă locul prin care intră precipitațiile. Bătrîna recunoaște că locuința nu este chiar atît de bună, însă este mulțumită că va avea o casă a ei după ce apele i-au distrus agoniseala de o viață. „Toată iarna am stat la o nepoată, la casele lui Gică Popescu. Nu puteam să stau aici pentru că nu avem nimic acum, nici sobă, nimic. Dar nici la Vadu Roșca nu puteam merge, că aici e căsuța mea. Cine a făcut casele astea, nu prea le-a făcut cum trebuie, așa spuneau și oamenii care au venit ieri aici. Am găsit și zăpadă înăuntru, nici nu știm pe unde am intrat. M-am rugat de oamenii care muncesc aici să mă ajute la curățenie”, a afirmat Ioana Grigore. Casele lui Clement Mocanu, zidite cu pămînt Neregulile la lucrările executate de firma lui Clement Mocanu au fost semnalate încă de anul trecut de către „Monitorul de Vrancea”. Lucrarea de mîntuială a fost confirmată zilele trecute de către comisia înființată pentru a realiza recepția finală a caselor ridicate de firma controversatului om de afaceri. După ce a beneficiat de două amînări ale termenelor de finalizare, în speranța că va reuși să își îndeplinească obligațiile contractuale, Clement Mocanu nu a reușit decît să prezinte case fără finisaje interioare, cu rigips umflat din cauza zăpezii, fără tencuieli la coșul de fum din pod. Cea mai mare surpriză a comisiei de recepție a fost descoperirea unei case la care cimentul a fost înlocuit cu pămînt. Proprietarul casei, Tănase Dumitru a spus comisiei că la locuința sa, constructorul „a folosit pămînt în loc să facă mortar din ciment și nisip”. Oamenii care munceau zilele trecute pe șantier susțin însă că este vorba de o singură casă și au dat vina pe graba cu care s-a lucrat. „Este din cauza vremii. Nu mai sînt și alte case cu asemenea probleme. S-a întîmplat din cauza vremii, a fost noroi atunci cînd s-a descărcat BCA-ul. S-a amestecat cu cimentul și au apărut această situație însă am remediat imediat problema”, a spus unul dintre muncitorii de pe șantier. Potrivit procesului verbal întocmit la recepția tehnică, constructorul va trebui ca pînă la 30 aprilie să realizeze din banii proprii mai multe lucrări. Pentru toate locuințele, comisia a stabilit realizarea de tencuieli la coșul de fum din podul caselor, etanșarea învelitorii la acoperiș, refacerea plafoanelor de rigips, finalizarea și, în unele cazuri, refacerea finisajelor interioare. De asemenea, mai trebuie montate broaștele, yalele la uși. Toate acestea vor trebui făcute din banii încasați pînă acum de Clement Mocanu. La o primă vedere, specialiștii în construcții susțin că suma pe care ar trebui să o scoată din buzunar firma din Târgu Cărbunești se ridică la circa un miliard de lei vechi. În plus, pînă cînd nu termină toate lucrările, firma nu va primi garanția de peste un miliard lei vechi oprită de autoritățile locale. Guvernul l-a ținut în brațe pe Clement Mocanu „Monitorul de Vrancea” a atras atenția în repetate rînduri asupra celui desemnat de Guvern să construiască locuințe pentru sinistrații din Boțîrlău, însă nimeni nu a luat nici o măsură. Nici munca la negru prestată pe șantierul Guvernului, proasta calitate a lucrărilor sau neplata salariilor către muncitori nu i-a interesat pe cei puși să vegheze la modul în care se cheltuie banul public. Întrebat ce sancțiune ar urma să fie aplicată firmei lui Clement Mocanu, subprefectul Dragoș Mircea a schimbat tonul și a devenit brusc foarte ocupat. „Îmi pare rău, nu pot să vorbesc acum”, a fost răspunsul lui Dragoș Mircea. De la deschiderea șantierului de la Boțîrlău, reprezentanții Guvernului în teritoriu au avut doar cuvinte de laudă la adresa celui care în Gorj este apreciat drept Tatăl Corupției. În ciuda evidențelor, semnalele de alarmă asupra caracterului „constructorului serios”, cum îl numea prefectul Ion Oprea, nu au fost băgate în seamă. Mai mult, înainte de Crăciun, la vizita secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Ioan Andreica, muncitorii au povestit că subprefectul Dragoș Mircea a încercat să mușamalizeze situația cerîndu-le să nu facă scandal în timpul vizitei reprezentantului guvernamental, pentru că își vor primi banii. Muncitorii, oameni simpli, au avut încredere în subprefect, însă, din păcate, au fost înșelați. După plecarea lui Ioan Andreica nu s-a petrecut nimic. Clement Mocanu a încercat să se urce în mașină și să spele putina fără să-și achite obligațiile. Abia după intervenția polițiștilor, constructorul din Gorj a acceptat să își plătească datoriile către muncitori. Deși a recunoscut că au fost semnale la București despre problemele întîmpinate la terminarea lucrărilor și plata muncitorilor, Ioan Andreica a ridicat din umeri și s-a spălat pe mîini. „Plata muncitorului este problema constructorului”, a spus Ioan Andreica. Tăcerea prefectului Ion Oprea, a secretarului de stat Ioan Andreica și chiar a ministrului Laszlo Borbely ridică foarte multe semne de întrebare. Se știe că Mocanu are obiceiul ca atunci cînd este prins cu mîța în sac să se autodenunțe la DNA arătînd cui anume a dat șpagă. Nu ar fi exclus ca acesta să fie motivul pentru care reprezentanții Guvernului dau din colț în colț. De altfel, „constructorul serios”, este cunoscut în județul Gorj, pe unde își face veacul, atît pentru tunurile de zeci de miliarde date bugetului statului, cît și pentru dosarele penale în care este cercetat. Potrivit presei gorjene, Clement Mocanu a jefuit bugetul public cu zeci de miliarde de lei de numele său legîndu-se numeroase afaceri de corupție din județul Gorj. În momentul în care a fost încolțit de organele statului, Mocanu și-a denunțat complicii împreună cu care s-a înfruptat din banii publici căutînd, astfel, să se pună la adăpost de răspunderea penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?