Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Teodor Stan acuză abuzurile poliţiştilor


Reprezentanții SC Alcoprod SRL acuză organele de cercetare de abuzuri în serviciu la efectuarea controlului de la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd polițiștii și specialiști ai Direcției Agricole au descoperit la sediul firmei 22 mii litri de vin falsificat. Controversatul om de afaceri Teodor Stan, cel desemnat de administratorul firmei să îi apere interesele, a anunțat ieri că va contesta în instanță modul în care s-a acționat atunci cînd s-au luat probe de vin. El susține că organele de cercetare au sigilat fabrica de îmbuteliere deși firma mai realizează și alte activități în afara îmbutelierii de vin. Suspiciunile autorităților privind implicarea fraților Stan în afacerea cu vin desfășurată de firma Alcoprod au fost confirmate ieri cînd Teodor Stan a prezentat o procură din partea administratorului firmei, Paul Bănilă. Ca reprezentant al administratorului firmei, Teodor Stan îi acuză pe polițiști că nu și-au făcut datoria conform procedurilor legale și au produs prejudicii firmei. El a precizat că la obiecțiile referitoare la modul în care fac ancheta, unul dintre polițiști, Petre Pană, i-ar fi spus „o fac pe barba mea”. „În primul rînd, sînt nemulțumit de faptul că au sigilat unitatea de producție în mod abuziv, astfel că totul duce la pierderea credibilității dar și înregistrarea unor pierderi financiare. Conform legii, ar fi trebuit să pună sechestru pe marfa care avea probleme, dar să lase unitatea să lucreze. Sîntem nemulțumiți pentru că au venit vinerea trecută, pe timp de noapte, fără să aibă vreun mandat, au filmat și intrat în incintă. Pe mine mă interesează să mă lase să lucrez, iar restul trebuie să dovedească ei (organele de urmărire penală n.r.)”, a afirmat Teodor Stan. El a precizat că nu contestă faptul că vinul ar putea fi falsificat însă acest motiv nu este suficient pentru a sigila firma. În plus, reprezentanților firmei nu li s-au dat procesele verbale de sigilare pentru a se putea apăra. „Eu sînt un intermediar pentru administratorul firmei Alcoprod, pentru că cei care sînt implicați în această afacere îmi sînt amici. Eu îi ajut cu vinul, care e adus de la alte antrepozite din mai multe județe, Buzău sau Galați (Vinton Galați n.r.). În privința mărfii la care s-au efectuat aceste analize de laborator, recunosc, vinul a fost cumpărat de la o persoană fizică. Nu mă deranjează că se fac verificări asupra acestui aspect, dar de ce nu ni s-au dat procesele verbale de sigilare de la Parchet sau de la Poliție. Am fost trimis de la Poliție la Direcția Agricolă și invers, în timp ce noi avem buletine de analiză care arată că marfa era în regulă. Avem de-a face cu un abuz din partea instituțiilor statului”, a precizat Teodor Stan. Dosar penal pentru falsificarea vinului În urma acțiunilor din ultimilor zile polițiștii vrînceni au început întocmirea unui dosar penal pentru infracțiuni pedepsite de legislație, falsificare de produse și înșelăciune la calitatea mărfii. „S-a început procedura pentru întocmirea unui dosar penal sub aspectul comiterii unor infracțiuni oprevăzute în articolul 57 din Legea 244/2002, a «Viei și vinului», cu referire la articolul 297, alineat 1 din Codul Penal-înșelăciune privind calitatea mărfii, potrivit cărora este prevăzută pedeapsa cu închisoarea între 6 luni și 5 ani”, au declarat polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Vrancea. Cercetările organelor de anchetă urmăresc și corectitudinea actelor referitoare la înființarea antrepozitului fiscal al firmei din Garoafa. „Acum continuăm verificările privind toate actele ntrepozitului fiscal. Noi am găsit 22.000 litri de vin îmbuteliat și etichetat, dar și alte cantități importante. Pentru acelea nu am putut face nimic, deoarece administratorul a declarat că deține licență pentru băuturi spirtoase. Rămîne să ne edificăm și în privința acestui aspect, pentru că pînă la data efectuării controlului nu au făcut comerț cu astfel de băuturi”, au declarat polițiștii SIF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?