Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Criterii de identificare a victimelor


Membrii rețelei vrîncene de prevenire și combatere a traficului de ființe umane s-a reunit, zilele trecute, în cadrul celei de-a treia întîlniri din proiectul „Rețeaua regională de prevenire și combatere a traficului de ființe umane”, finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Phare 2003 – Consolidarea Societății Civile din România. Tema întîlnirii a constituit-o „Sistemul de identificare și referire a victimelor traficului de ființe umane”. „Au fost aduse în discuție criteriile de identificare a posibilelor victime precum sechestrarea, interzicerea comunicării, impunereaunor activități inacceptabile sau ilegale, neplata muncii și mijloacele prin care acționează traficanții: amenințarea cu forța, constrîngerea, răpirea, amăgirea, etc. Considerăm important pentru rețeaua formată în Vrancea buna colaborare între parteneri și dorința de a se implica în rezolvarea situațiilor ivite, putînd concluziona că nu numai instituțiile percepute de opinia publică (administrația publică) se implică în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane ci și societatea civilă, prin reprezentanții săi”, a precizat Lidia Boc, coordonatorul local al proiectului. În cadrul celei de-a treia întîlniri s-a clarificat și noțiunea „Sisteme de referire” și anume modalitățile de direcționare a posibilei victime după identificare, spre instituțiile și specialiștii cu responsabilități în realizarea intervenției psiho-sociale. Totodată, s-a precizat faptul că un rol important îl are și identificarea altor resurse pe care victima le poate accesa în comunitate, care țin atît de sistemul public cît și de cel privat/ nonguvernamental. „Filiala de Cruce Roșie Vrancea și-a asumat responsabilitatea deliant în cadrul rețelei la nivel local și de coordonator al activităților, derulate de comun acord cu partenerii, pe întreaga durată a proiectului”, a concluzionat Lidia Boc, voluntar în cadrul Filialei de Cruce Roșie Vrancea și coordonatorul local al proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?