Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Provincialii au cîntat la Balul Bobocilor de la Liceul nr.5


Formația Porvincialii a încins atmosfera la Balulul Bobocilor de la Grupului Åžcolar Agricol Focșani, care a avut loc, joi seară, la Casa de Cultură. Trupa care a cîștigat trofeul de la Mamaia și-a demonstrat și de această dată valoarea. Sala arhiplină a asistat apoi la spectacolul oferit de fetele și băieții care s-au luptat pentru titlul de miss și mister. Ca și celelalte licee care și-au desemnat cei mai frumoși boboci, organizatorii acestui bal, elevi de la clasele a XII-a, au impus candidaților să treacă prin mai multe probe. Cele șase fete și cei șase băieți au trebuit să impresioneze juriul prin cultura lor generală, originalitate și modul în care știu să se miște pe diferite genuri de muzică. Cei mai admirați elevi au fost Iulia Pătrașcu și Narcis Grosu, ei fiind desemnați cîștigători. „Am avut la început emoții și nu credeam că am să ocup această poziție. Speram la un premiu, acela de popularitate, dar nu cel de miss pentru că probele le-am realizat singură”, a spus Miss Boboc. Dacă Iulia Pătrașcu nu dorește să urmeze o carieră de modeling, pentru că este mai mică de statură, Narcis Grosu a precizat că „am sperat pe parcursul probelor la ocuparea primului premiu, ca orice alt concurent. Cred că am să urmez o carieră de modeling, pentru că sînt de părere că am șanse”. Directorul Liceului, Florin Iamandei, a declarat că acesta a fost primul bal la care a participat și că a rămas uimit de ce au reușit elevii să realizeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?