Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Noul regulament şcolar aduce numeroase obligaţii elevilor


Elevii și părinții din Vrancea au început să semneze contracte de parteneriat pentru educație, în baza noului regulament școlar, cu școlile și liceele în care studiază. La liceele din județ au început deja să se organizeze ședințe pentru a le aduce părinților la cunoștință regulile pe care copiii trebuie să le respecte în incinta unităților de învățămînt. Totodată părinții își asumă, prin semnarea contractului, o mai mare responsabilitate și implicare în educația copiilor. Colegiul „Mihail Kogălniceanu” cunoscut printre elevi și sub numele de „închisoare” datorită stricteței, face parte dintre primele liceele care au început să organizeze astfel de ședințe cu părinți. „Într-un număr semnificativ de clase s-au ținut ședințele cu părinții pentru semnarea acordului de parteneriat pentru educație. În special este vorba de clasele a-IX-a și a-XII-a”, a afirmat Radu Åžtefan, directorul Colegiului „Mihail Kogălniceanu”. Potrivit spuselor sale, părinții nu s-au opus regulamentului, deoarece știau că cel vechi, de ordine interioară al liceului este foarte strict. „Nu au fost probleme pînă în prezent, atît părinții cît și elevii dîndu-și acordul pentru regulament pentru că știau deja la ce să se aștepte cînd s-au înscris la acest liceu”, a precizat Radu Åžtefan. De altfel, mare parte din prevederile vechiului regulament au fost păstrate. Noile contracte conferă mai multe obligații elevilor și părinților Elevii sînt obligați să poarte uniforma în zilele de luni și joi, iar în cazul în care nu se respectă acest lucru pedeapsa este un punct scăzut la nota de la purtare. Ei trebuie să frecventeze cursurile conform orarului, să nu dețină sau să consume în perimetrul unității de învățămînt și în afara acesteia droguri, băuturi alcoolice sau țigări. Elevii care învață la Colegiul Economic nu au fost prea surprinși de acest nou regulament, deoarece în opinia lor „nu prea aduce lucruri noi”. „Sîntem obișnuiți cu un regulament mai strict și din acest motiv nu avem nimic împotriva acestei reglementări și nu avem obiecții în a semna un contract de genul acesta cu liceul”, a spus Ana Maria Avornicului, elevă la Colegiul „Mihail Kogălniceanu”. Dacă în unele licee s-au semnat în mare parte contractele cu părinții, în altele nu a fost definitivată nici măcar forma finală. Un astfel de exemplu este Grupul Åžcolar de Electrotehnică. „Astăzi (ieri – n.r.) vom finaliza acordul, după care vom organiza o ședința cu consiliu părinților și al elevilor pentru a vedea și propunerile lor”, a precizat Gabriel Danielescu, director al Grupului Åžcolar de Electrotehnică. Gabriel Danilescu a precizat că cel mai important punct al regulamentului ce urmează a fi discutat este supravegherea copiilor. „Ca o cerință importantă este supravegherea copiilor, în special a celor care sînt minori.trebuie să-i facem mai conștienți de responsabilitățile pe care le au față de școală”, susține Gabriel Danielescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?