Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Parchetul a făcut recurs în dosarul „trafic de droguri“


Așa cum au procedat în ultimele luni, procurorii vrînceni au făcut recurs din nou împotriva măsurii cercetării în stare de libertate a lui Florinel Sava (27 ani), Aurelian Dorobanțu (32 ani), Aurelian Argeșanu (21 ani), Mihai Cătălin Janu (22 ani) și Dan Gabriel Negoi (20 ani), tinerii cercetați în dosarul trafic de droguri. Deși instanța a admis, la termenul de joi, cercetarea în stare de libertate a celor cinci, mai puțin în cazul lui Åžtefan Feraru (35 ani), procurorii au fost de altă părere. Astfel că recursul va fi judecat, luni, la Curtea de Apel Galați. În ceea ce-l privește pe Åžtefan Feraru, avocatul acestuia a făcut recurs separat, acesta urmînd să fie analizat în aceeași ședință de la Galați. Reamintim că decizia instanței de judecată a venit după ce avocații celor acuzați de trafic și concum de droguri au invocat o măsură rezonabilă, asemenea celei din dosarul „droguri pentru VIP-uri”, de la București. Åžtefan Feraru, Florinel Sava, Aurelian Argeșanu, Mihai Cătălin Janu, Aurelian Dorobanțu și Dan Gabriel Negoi au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, la începutul acestui an. Cea de-a șaptea inculpată, Nicoleta Aurelia Onel, este singura cercetată în stare de libertate. Alți doi tineri, cercetați și ei în același dosar, Bogdan Valentin Stoica și George Avram, au fost scoși de sub urmărirea penală, ei fiind sancționați cu cîte 10 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?