Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Reţinerea paşapoartelor la frontieră este nelegală


PSD susține că reținerea pașapoartelor la punctele de frontieră este nelegală, reprezentanții partidului invocînd, printre argumente, faptul că această măsură poate fi dispusă numai de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, iar nu de Poliția de Frontieră. Această idee a fost susținută, vineri, atît de purtătorul de cuvînt al PSD, Cristian Diaconescu, cît și de Alin Teodorescu, președinte al Departamentul de Strategii Guvernamentale al partidului, într-un comunicat de presă. „Reținerea pașaportului nu este legală, măsura putînd fi dispusă numai de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor în vederea aplicării vizei”, se arată în comunicat. Acesta precizează că aplicarea uneia din măsurile prevăzute de art.14, alin.(1) din OUG nr.65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, se poate face de către formațiunile teritoriale de evidență informatizată a persoanei sau a Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, după caz, proporțional cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei. PSD invocă, de asemenea, faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului 144/2001 se referă la îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor de intrare în statele membre ale UE și în alte state, astfel încît nu se aplică la intrarea în țară a cetățenilor români care au obligația de a prezenta pașaportul pentru identificare. Totodată, acordarea vizei de intrare într-o altă țară, în condițiile în care viza de ședere pentru o anumită țară a fost depășită, nu poate fi condiționată de reținerea pașportului de către organe neabilitate și ea trebuie făcută în conformitate cu dreptul la libera circulație prevăzut în art.25 din Constituție, se mai arată în comunicat. Măsura trebuia anunțată din timp Senatorul Cristian Diaconescu a precizat că depășirea perioadei de ședere sau a perioadei pentru care se eliberează viza privește legislația statului în care un cetățean se află la un moment dat. Purtătorul de cuvînt al PSD a apreciat, totodată, că o măsură precum cea dispusă de autorități trebuia anunțată din timp. El a mai arătat că o astfel de măsură nu se aplică retroactiv. Conform Ordonanței Guvernului 28/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative, atunci cînd polițiștii de frontieră constată că un român care se întoarce în țară a depășit termenul legal de ședere în statele unde a călătorit, indiferent dacă au avut nevoie sau nu de viză de intrare, trebuie să ridice documentul de călătorie și să elibereze un altul doveditor în acest sens. Excepție fac persoanele care au permise de ședere sau de muncă valabile sau care prezintă dovezi privind aprobarea obținerii vizei de muncă de la reprezentanța diplomatică din România a statului respectiv. Ordonanța a fost aplicată doar la solicitarea statelor Schengen Ordonanța de Guvern din 2003 privind suspendarea sau reținerea pașapoartelor unor cetățeni români a fost aplicată de la data emiterii sale, dar la solicitarea statelor Schengen, a precizat, ieri, deputatul PSD Marian Săniuță, fost ministru al Administrației și Internelor. „Ordonanța din 2003 a fost respectată de la data emiterii ei, cu diferența foarte importantă că măsurile de suspendare sau reținere a pașaportului unor cetățeni români au fost luate la solicitarea statului Schengen”, a afirmat Marian Săniuță. El a apreciat că măsurile dispuse de actuala administrație sînt nepregătite și luate în pripă. În opinia fostului ministru, acestea îngrădesc dreptul la liberă circulație, el întrebîndu-se cum ar putea circula un cetățean, căruia i s-a ridicat pașaportul pe un anumit termen, în state care nu fac parte din spațiul Schengen. De asemenea, faptul că cetățenii români sînt purtați la încă un rînd de ghișee crează premise pentru mica corupție, a mai fost de părere Săniuță. Suspendarea pașapoartelor pentru persoanele care au depășit termenul legal de ședere în străinătate este prevăzută în legislația românească din urmă cu doi ani, a declarat, ieri, ministrul Administrației și Internelor (MAI), Vasile Blaga. Oficialul MAI a afirmat că singura diferență o reprezintă faptul că în vechea guvernare această reglementare nu a fost pusă în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?