Strada Mare din Edinburgh este Prince Street. Cel puțin așa zic toate ghidurile despre Scoția. Literatura unor astfel de cărți se adresează turistului străin. Celui pe care îl vei vedea, peste tot în lume, umblînd de acolo pînă acolo cu o carte deschisă în mînă, citind cîteva rînduri, ridicînd privirile spre monumentul din față, din nou citind și din nou ridicînd privirile, mai ceva ca un evreu habotnic la Zidul Plîngerii. Nu e de mirare că toate ghidurile dedicate istoricei capitale a Scoției țin să definească Prince Street drept strada unde lumea din Edinburgh face shopping. Am folosit dinadins acest barbarism oribil în locul românescului face cumpărături, deoarece a face shopping e mult mai nimerit pentru a surprinde acțiunea prin care intri în magazin, scuturi din cap mai rău decît un cal lovit de muște cînd vînzătoarea te întreabă, Can I help you? dai o raită printre rafturi și ieși în stradă pentru ca la următorul magazin să repeți figura. Pe Strada Mare din Edinburgh substituirea românescului a face cumpărături cu barbarismul a face shopping e cu atît mai necesară cu cît mare lucru față de alte capitale ale lumii nu vei găsi în magazinele de aici. Pe lîngă tradiționalele Marks and Spencer, Frasers, Strada Mare din Edinburgh îți oferă doar bătrînul Jenners, supranumit și Harodds al Scoției. Merită să intri în acest magazin nu doar pentru că el se mîndrește a avea printre clienți Sultanul din Brunei, dar și pentru că aici își iau ceaiul marii oameni bătrîni ai Edinburghului. Eu, cel puțin, ajuns aici în căutarea unui restaurant cu autoservire, am crezut o clipă că magazinul practică un soi de ajutor social pentru bătrîni, atît de mulți domni și doamne în vîrstă am întîlnit ducînd pe tava temurîndă o ceașcă de ceai și un chec. Pe partea stîngă a Străzii Mari, se ridică o serie de clădiri vechi, cu doar două- trei etaje, asupra cărora există o unanimitate mondială: sunt mai mult decît urîte! De cealaltă parte se întinde unul dintre multele parcului ale orașului. Aici se pot vedea, pe o lungime de un kilometru, bancă lîngă bancă. Fiecare bancă, deși la fel, a fost donată de cineva cîndva. Pentru a se ști asta, pe fiecare bancă a fost fixată o plăcuță cu un text prin care persoane fizice și juridice au ținut să intre în eternitate. Unele plăcuțe vorbesc despre înseși persoanele donatoare. Altele despre neamurile sau camarazii de arme și de școală ai acestora. Cum donatorii au ținut să-și treacă pe plăcuță nu numai numele, dar și profesia și, mai ales, motivul pentru care banca trebuie să trimită pe cineva în nemurire, trotuarul lui Prince Street dinspre parc e o veritabilă carte despre Scoția modernă. O poți citi de la un capăt la altul al străzii, cale de un kilometru. Cu o singură condiție: să plouă. Dacă e cumva soare, ceea ce în Scoția e un eveniment meteorologic de excepție, cum au fost la noi inundațiile, n-ai cum să citești plăcuța decît spunîndu-i cetățeanului de pe bancă să se ridice nițel în picioare. Atît despre Prince Street, Strada Mare a Edinburghului, capitala Scoției.
