Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Creşterea pensiilor, o amăgire


Salariații Casei Județene de Pensii Vrancea au evaluat deja două treimi din totalul de dosare cuprinse în etapa a treia a recalculării. Potrivit celor declarate de Ion Chivoiu, directorul adjunct al instituției, au fost incluse în această etapă și dosarele persoanelor ce s-au pensionat în 1996. „Este vorba de încă 3216 dosare. În etapa a treia se recalculează pensiile celor ce au intrat în drepturi în perioada 1991-1996, adică 16.369 dosare. Din acestea, au fost deja evaluate 13.884 dosare adică 81,76% din total. Creșterile diferă, și în această etapă, de la dosar la dosar și sînt cuprinse între 10 mii de lei și pînă la 1,2 chiar 2 milioane lei, asta în cazul persoanelor a căror vechime este mare și au avut salarii mari în perioada anterioară. De regulă, se înregistrează creșteri mai mari la cadrele didactice, medici și persoane ce au avut funcții de conducere”, a declarat Ion Chivoiu, directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Vrancea, precizînd totodată că etapa a treia de recalculare a pensiilor va fi finalizată în județul nostru pînă pe 8 august a.c. și nu pe 15 august, după cum prevede legea. De menționat că anul acesta, Casa Județeană de Pensii Vrancea are de recalculat 47.547 de dosare din care 28.049 au fost evaluate, adică 59,66%. Reamintim cititorilor că evaluarea pensiilor a început la data de 1 octombrie 2004 iar evaluarea punctajului mediu anual individual s-a realizat în funcție de anul înscrierii la pensie și vîrstă, începînd cu cele mai vechi dosare aflate în plată. Prima etapă a recalculării s-a desfășurat pînă la data de 1 martie a.c., în care au fost evaluate 4457 dosare. Au primit pensii majorate după prima etapă 762 de pensionari ale căror drepturi de pensie s-a deschis anterior datei de 1 ianuarie 1981, media creșterii fiind de aproximativ 523 mii lei. În cea de a doua etapă de recalculare a pensiilor, CJP a evaluat dosarele cu drepturi stabilite în perioada 1981-1990. De menționat că la nivelul județului Vrancea, pînă la începutul anului viitor vor beneficia de recalculare 57.331 de pensionari. Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, doar 41% din totalul pensiilor recalculate vor fi majorate. Pensionarii nu se arată deloc încîntați de sumele primite în plus, acestea fiind mult prea mici pentru ca viața lor să se îmbunătățească și să ajungă la un nivel cît de cît, decent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?