Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Concurs pentru auditori în justiţie


Institutul Național al Magistraturii va organiza un nou concurs de admitere, la începutul lunii septembrie, pentru funcțiile de auditori de justiție. Astfel, în data de 3 septembrie 2005 candidații vor susține proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice. Proba este eliminatorie, de tip grilă, la drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal. Cei care vor reuși să treacă cu bine de proba elimonatorie, vor susține în data de 10 septembrie 2005 proba scrisă, constînd în rezolvarea unor spețe la următoarele aceleași materii. A doua zi, pe 11 septembrie 2005 se va da testul de verificare a raționamentului logic, pentru ca în perioada 12-17 septembrie să fie susținut interviul. Pentru examen vor fi scoase la concurs un număr de 180 de locuri de auditori de justiție. Cererile pentru înscrierea la concurs se depun la tribunalele și parchetele de pe lîngă acestea, în ale căror circumscripții domiciliază candidații. Taxa de înscriere este de 350 lei noi și se plătește la casieria tribunalului sau parchetului la care se face înscrierea. În aceeași lună, dar pe 17 septembrie, se va organiza concurs și pentru admiterea la Åžcoala națională de grefieri, fiind disponibile 120 de locuri pentru promoția 2005-2006. la concurs se pot înscrie numai absolvenții de studii superioare juridice cu diplomă de licență. Probele la care se va da examen sînt drept procesual civil, drept procesual penal, organizare judecătorească. Înscrierea candidaților și depunerea dosarelor la tribunalele de domiciliu se vor face în perioada 15 iulie 2005 – 5 august 2005 iar taxa de înscriere este de 150 lei noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?