Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Patronatele şi sindicatele în sprijinul sinistraţilor


Confederația patronală UGIR 1903 a lansat, ieri, un program pentru ajutorarea sinistraților din zonele inundate, urmînd să constituie un fond în care companiile din cadrul organizației, precum și alte firme, au posibilitatea de a dona bani. Vicepreședintele UGIR 1903, Marius Opran, a declarat că gestionarea acestui fond va fi transparentă, urmînd ca toate donațiile făcute, precum și situația curentă a contulului, să fie publicate periodic într-un cotidian central. El a adăugat că banii strînși vor fi orientați spre acele zone în care fondurile alocate de la stat nu au fost suficiente și vor fi utilizate pentru proiecte concrete de reabilitare a infrastructurii și a reconstrucției clădirilor avariate. Pentru impulsionarea donațiilor, membrii confederației, alături de cei ai Cartel Alfa, au solicitat Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, scutirea de la plata TVA pe o perioadă limitată pentru construcțiile civile (clădiri, poduri, drumuri, infrastructură), servicii și materiale de construcții în zonele afectate de inundații. De asemenea, au mai propus eliminarea plafonului stabilit pentru donațiile recunoscute în cheltuieli în cazul companiilor. Conducerea UGIR susține că, indiferent dacă autoritățile vor aproba aceste modificări, industriașii vor continua să ajute populația și să facă diverse donații. Donațiile pentru sinistrați, scăzute din impozit CNS „Cartel ALFA”, UGIR 1903 și Federația Patronală din Ramura Industriei Chimice și Petrochimice (FEPACHIM) solicită Guvernului promulgarea unei ordonanțe de urgență care să modifice, pe o perioadă de șase luni, Codul Fiscal. Avînd în vedere situația de criză din țară, amploarea dezastrului provocat de inundații și necesitatea unor acțiuni grabnice de reconstrucție, cele trei confederații sindicale și patronale cer primului ministru să adopte un act normativ, prin care sponsorizările acordate pentru sinistrați de către persoanele juridice și fizice să fie deductibile din impozit, fără limită de sumă. Organizațiile semnatare consideră că prin asemenea măsuri pot ajuta efectiv cetățenii români aflați în suferință să depășească această perioadă extrem de dificilă. Mii de persoane evacuate, sute de case distruse și zeci de mii de hectare de terenuri agricole sînt afectate de inundații, cele mai mari pagube fiind înregistrate în județele Bacău, Brăila, Galați și Vrancea. Conform ultimelor datelor centralizate și analizate în ședința de luni, numărul persoanelor decedate în urma inundațiilor a crescut la 21, cele mai multe decese – 14 – fiind înregistrate în județul Vrancea. La aceasta se adaugă 94.000 hectare teren agricol inundate, 696 case distruse și aproape două mii de locuințe avariate. Ajutoare substanțiale după inundațiile din 1970 La inundațiile din 1970, printr-o Hotărîre din 29 mai a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România și Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, au fost instituite scutiri de taxe și impozite pentru cei care încercau să-și reconstruiască locuințele. Prin același document, pentru sprijinirea imediată a populației au fost alocate fonduri totalizînd 400 de milioane de lei. S-a mai decis atunci ca sinistrații să primească apartamente de la stat în locul caselor distruse de inundații, motiv pentru care s-a stabilit ca, în anul 1970, să fie construite peste 5.000 de apartamente în localitățile calamitate, peste prevederile planului de stat. Totodată, locuitorii de la oraș ale căror case au fost distruse primeau un ajutor bănesc pentru a-și construi case și despăgubiri de la Administrația Asigurărilor de Stat însumînd pînă la 20.000 de lei. Orășenii ale căror case fuseseră doar avariate primeau cel mult 6.000 de lei. În cazul oamenilor de la sate, sumele acordate erau de cel mult 15.000 de lei în cazul celor ale căror locuințe au fost distruse și la cel mult 5.000 de lei pentru cei ale căror case au fost avariate. Pentru cei care își pierduseră anexele gospodărești sau care au rămas fără bunuri casnice s-a stabilit un ajutor bănesc de cel mult 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?